Ministerul Educației descurajează „programul de iarnă” în școli

Ministerul Educației descurajează „programul de iarnă” în școli
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 01/11/2022, 13:03

Ministerul Educației transmite marți că nu este de acord și descurajează ideea ca școlile să treacă la „programul de iarnă”, prin reducerea duratei cursurilor și pauzelor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, școlile invocă un articol din Regulamentul-cadru privind funcționarea unităților de învățământ, care prevede că „în situații speciale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu informarea inspectoratului școlar”.

Cu toate acestea, Ministerul susține că interpretarea în acest mod a legii este „discreționară și inadecvată”.

„Date fiind pierderile în învățare generate de perioada pandemiei, orice MINUT de școală contează. De aceea, am trimis inspectoratelor școlare o adresă prin care am solicitat ca școlile să fie susținute să-și păstreze orarul normal, manifestându-ne dezaprobarea față de obiceiul trecerii la „programul de iarnă”.

Rugăm, pe această cale, directorii, profesorii, elevii și părinții să susțină apelul pe care l-am lansat și să depună toate eforturile, astfel încât să nu mai existe practici și acțiuni ce pot conduce la pierderi de învățare”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Ministerul Educației dă asigurări că școlile nu se vor închide din cauza facturilor la energie

Ministrul Educației, Ligia Deca, a dat asigurări că instituțiile de învățământ nu vor fi nevoite să treacă în online ca urmare a facturilor prea mari la energie în perioada rece.

Totodată, aceasta sfătuiește directorii de școli să sesizeze eventualele probleme din timp, pentru a putea primi ajutor.

„Aș vrea să amintesc că aceste tarife la utilități pentru unitățile de învățământ preuniversitar sunt plafonate, sunt plafonate la un nivel care, în mod normal, pe consumuri similare, nu ar trebui să permită creșterea facturilor.Dar, împreună cu domnul prim-ministru am avut o întâlnire care a inclus prefecții din toate județele, ministrul Energiei, ministrul Afacerilor Interne, în așa fel încât să vedem ce probleme există în fiecare județ.

A fost o întâlnire în regim de video conferință. Ne-au mai fost sesizate de către diferite județe probleme punctuale care nu țin neapărat de tarife, ci de modul în care se desfășoară acest proces, de tipul de furnizor, de tipul de contracte, le avem pe toate în atenție și am promisiunea din partea tuturor colegilor mei din guvern că orice situație în care școlile se află în dificultate va fi tratată cu prioritate și vom aloca sumele necesare astfel încât procesul să continue fizic, față în față, pe tot parcursul sezonului rece”, a declarat ministrul Educației.

Ligia Deca a cerut ca problemele să fie imediat semnalate, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare.

Totodată, aceasta susține că Ministerul Educației are fonduri suficiente pentru a evita ca școlile să treacă în online în perioada iernii din cauza facturilor la energie.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile