Un bărbat din Satu Mare a avut parte de o experiență hilară.
Ajuns acasă după ce consumase alcool, a observat că autoturismul nu se află în locul său obişnuit de parcare, aşa că a sunat imediat la 112 şi a anunţat furtul. Incidentul a avut loc luni seara, în jurul orei 19.00.
Doar că misterul a fost elucidat imediat de oamenii legii sosiţi la locul faptei.
Spre surprinderea tuturor, soția bărbatului a ales un alt loc de parcare şi a omis să îi spună şi lui acest lucru.
Pentru că a apelat degeaba serviciul de urgenţă, sătmăreanul a fost amendat cu 2.000 de lei, potrivit Digi24.ro.
O întâmplare la fel de amuzantă a avut loc în 2019, tot în Satu Mare.
Un bărbat din Satu Mare a sunat la 112 și a anunțat, foarte supărat, că i-a fost furată mașina. Oamenii legii au demarat imediat căutările, iar acestea n-au durat foarte mult.
Autoturismul a fost găsit rapid în trafic, chiar pe străzile orașului.
Când au văzut cine era șoferul, oamenii legii au rămas șocați.
Chiar fiul celui care reclamase furtul era la volan. Bărbatul în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal, pentru că se afla sub influența alcoolului.