Doctorul Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din județul Gorj, a început să ia măsuri drastice pentru a reduce consumul de energie electrică.
Aceasta în contextul în care prețul energiei a crescut foarte mult, punând o presiune uriașă asupra finanțării cabinetelor medicilor de familie.
Astfel, medicul susține, într-o declarație pentru presa locală, că încasările actuale nu le permit medicilor de familie să plătească facturi care pot ajunge și la câteva mii de lei, iar în acest context a fost nevoit să reducă tot mai mult consumul.
Moisescu, care lucrează ca medic de familie în Motru, dar și la un centru de permanență din localitatea Cătunele, reduce pe cât se poate consumul, mai ales în timpul nopții.
Medicul spune că pentru cabinet folosește o veioză cu un bec tip led. Totodată, iluminatul exterior a fost oprit.
Mai mult, Moisescu povesteșe că și-a cumpărat o lanternă pe care o folosește atunci când iese din clădire sau când are pacienți pe timpul nopții.
„Nu avem alte soluții, când ne trezim cu facturi de sute și de mii de lei. Pentru perioadele cu gărzi închidem toate luminile și am o veioză mică. Am pus un bec cu led, economic. Consumă foarte puțin. Pentru iluminatul exterior am oprit tot, de asemenea, și am cumpărat o lanternă pe care o folosesc atunci când este nevoie. Asta este situația în care am ajuns. Nu prea avem de ales, pentru că atunci când îți vine factura o plătești și nu mai comentezi, că altfel te trezești că ești debranșat. O ducem greu mai ales că majoritatea medicilor de familie au salariul minim pe economie pe cartea de muncă și nu își permit să iasă la pensie”, a declarat medicul pentru presa locală.
Acesta mai spune că din veniturile pe care le obține la cabinet trebuie să asigure și salariile, dar și taxele către bugetul de stat. Mai mult, medicii de familie trebuie să achiziționeze și materialele necesare desfășurării activității. Din acest motiv, spune el, trebuie să facă economie.