O tragedie a avut loc sâmbătă seara în localitatea Ploiești, județul Prahova, salvatorii fiind solicitați să intervină pentru salvarea unui bărbat care a căzut de la etajul 10 al unui bloc de pe stada Înfrățirii.
Chiar dacă la fața loculi au fost trimise la locul intervenției două echipaje medicale de urgenţă din cadrul SMURD și SAJ, salvatorii nu au mai avut ce să facă, tânărul având leziuni incompatibile cu viața, aceștia fiind nevoiți să declare decesul.
Se pare că este vorba despre o sinucidere, tânărul avusese o discuție cu tatăl său, chiar înainte să comită gestul șocant, dar nu acesta ar fi fost motivul pentru care s-ar fi aruncat, potrivit Antena 3 CNN. Momentan nu se cunoaște motivul pentru care tânărul a recurs la acest gest.
Părinții băiatului decedat, aflați în stare de șoc, au fost preluați de ambulanță și transportați la spital. Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
”Sâmbătă seară, în jurul orei 21.15, polițiștii Secției nr.3 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul unui bloc de pe strada Înfrățirii din municipiu.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, care s-a aruncat de la etajul 10 al blocului în care locuia.
Tânărul a fost declarat decedat.
Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
În urma evenimentului, părinții acestuia au fost transportați la spital
Am suplimentat forțelecu o autospecială de stingere și o autoscară, deoarece în cădere victima a acroșat mai multe aparate de aer condiționat care stau să cadă”, se arată în comunicatul emis de autorități.