EXCLUSIV VIDEO | Amintiri din pandemie și visuri românești la New York. Anca Stuparu: „România este acasă, este plămada locului de unde am plecat, mi se pare o crimă să nu vorbești cu copilul tău românește”

România înseamnă cel mai sincer acasă, printre ai tăi, dar și o țară a contrastelor, de care „riști”, din orice colț al lumii ai veni, să te îndrăgostești iremediabil. Pandemia ne-a arătat – dincolo de restricții și de tragedia pierderii celor dragi – câtă nevoie avem unii de alții. Mirosul cărților, după o perioadă în care infecția cu SARS-CoV-2 ne-a făcut să ne întrebăm obsesiv dacă mai avem sau nu acest simț, dar și întâlnirea condeielor cu har la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din acest an înseamnă reîntoarcerea la mult dorita normalitate.

Anca Stuparu, clinician specialist în medicina de urgență și în sănătatea femeilor la New York, a vorbit, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, despre reîntâlnirea – la aproape trei ani de când a început pandemia – cu atmosfera Târgului de Carte de la Frankfurt, acolo unde și-a lansat cartea de poezii „Legea apei”, într-o colaborare de excepție cu artista Marie Christine Katz, o prezență activă în lumea artistică din New York.

„A fost un târg absolut excepțional (n.r.- Târgul Internaționl de Carte de la Frankfurt), foarte bine organizat, o prezență puternică. Și spun asta pentru că a fost nu doar volum de carte și diversificare a cărților, dar și o prezență a foarte multor țări.

Colaborarea mea cu Marie Christine a fost pur și simplu spontană. Am scris poezie și în timpul pandemiei, și înainte de pandemie. Ne-am întâlnit la un punct comun și am văzut că multe dintre lucrările lui Marie Christine au o tematică și elemente care merg în poeziile mele”, spune Anca Stuparu.

“Pandemia a fost un semnal de alarmă a lucrurilor pe care le luam ca normale”

Absolventă a Universității de Vest din Timișoara, secția Franceză-Germană, Anca Stuparu locuiește din 1998 în Statele Unite. Se împlinește aproape un sfert de veac de când românca duce cu ea povestea fascinantă a omului plecat din Lugoj, județul Timiș, și ajuns în fascinantul New York, orașul care atrage, plămădește dorințe și inspiră vieți.

Dincolo de povestea omului care iubește să scrie și să se joace cu cuvintele, Anca Stuparu a văzut și a trăit, din perspectiva clinicianului specialist în medicina de urgență, tragediile pandemiei, oameni care au murit sub ochii ei. Tocmai de aceea susține că lupta cu virusul a fost una cruntă, mărturisind că într-o singură gardă, în 24 de ore, a pierdut șase oameni, ”tineri care veniseră tușind de două-trei ori”.

“Abia când s-a produs acea ruptură, când ni s-a cerut un lucru de-o simplitate uluitoare, să stăm acasă, să nu mai ieșim, am avut revelația: câtă nevoie avem unii de alții. Am avut validarea că suntem ființe sociale, că avem nevoie să rezonăm, avem nevoie să fim de acord sau să ne contrăm. A fost un moment de introspecție.

Să nu uităm cadrul în care se murea lângă noi. Era o normalitate să merg la spital, era o normalitate să fac gărzi, era o normalitate să văd oameni în starea de criză, dar era anormal să vezi atâția oameni murind. Într-o singură gardă, în 24 de ore, am pierdut șase oameni. Oameni tineri care veniseră tușind de două trei ori. Oamenii îți curgeau ca niște fire de nisip care ți se scurg printre mâini.

A fost o perioadă cruntă. Și atunci, unde să te întorci ca să găsești o normalitate? Pentru mine, a fost copilăria. Eram blocați, așa cum am spus în cartea „Povestirile unor școlari zvăpăiați. Amintiri pandemice”, pe care am avut privilegiul s-o public la editura Curtea Veche Publishing. A fost copilăria și partea în care eram în clasele I-VIII. Eram toți blocați în diferite colțuri de lume și am început să scriem fiecare, să ne trimitem câte-o poveste, câte-o întâmplare care să ne facă să râdem.

Am râs ca terapie, nu ca să uităm, dar ca să putem trece peste ceea ce se întâmpla lângă noi. Pentru că fiecare știa pe cineva căruia i-a murit cineva în perioada în care nu aveam nici vaccin și nici un protocol după care să tratăm virusul. Așa s-a născut cartea amintirilor pandemice. Iar pentru mine, scrisul este prima dragoste. Orice aș face, scriu”, spune Anca Stuparu

„Vaccinul a adus un plus în medicină, am văzut diferența”

Dacă la nivelul interacțiunilor umane, pandemia ne-a reînvățat lecția nevoii unuia de celălalt, de întâlnirile față în față, dincolo de ecranul calculatorului, din punct de vedere medical, Anca Stuparu susține că am câștigat un vaccin, mai multă încredere în puterea științei, dar și o breaslă medicală mai solidară decât oricând în fața pericolului unui virus cu multe necunoscute.

„Un vaccin despre care, oricât de controversat ar fi în anumite părți ale lumii, ca și clinician, ca om, am văzut diferența între oameni care s-au stins. Știm mai mult, a adus un plus în medicină, înțelegem boala și avem un protocol după care să tratăm, recunoaștem variantele bolii. Asta spun, foarte superficial vorbind, la nivel medical. La nivel uman, pentru mine, a adus revelația nevoii de celălalt”, a explicat Anca Atuparu.

„România este locul în care mă simt cel mai bine”

Pentru Anca Stuparu, România a fost și rămâne acasă. Când revine la New York, duce cu ea dorul pentru grădina bunicii, ca să nu uite frumusețea locurilor natale, culorile străzilor și bunătatea oamenilor.

„Spun asta pentru că băiatul meu, pe care l-am născut la New York și care are 17 ani, vrea să se întoarcă în România și să facă facultatea aici. Este locul în care mă simt cel mai bine. Știu că este o forță a locului care mă bucură de fiecare dată când alții o regăsesc.

Vorbind despre contrastele României, acestea sunt ca peste tot. Și la New York sunt oameni care nu au unde să doarmă, i-am regăsit și aici, dar asta nu diluează și nu alternează cu nimic minunăția locului, culorile de pe stradă, bunătatea oamenilor.

De grădina bunicii îmi este cel mai dor. De fiecare dată când trec prin piață sau prin standurile care vând pătrunjel îmi aduc aminte cum culegea pătrunjel și îl ducea la piață. Este o frumusețe pe care am trăit-o. Bunica are acum 96 de ani. 

România mă surprinde de fiecare dată. Este o minunăție și o splendoare a locului, este o schimbare în bine de la zi la zi. Evident, sunt ca peste tot, nici America nu este roz și acolo este nevoie de schimbare, dar eu văd o evoluție categorică și, indiscutabil, de acum aproape un sfert de veac de când am plecat, este o Românie care evoluează, o Românie evoluată, cu apetență pentru tradiție, pentru cultură, pentru nou”, a mărturisit clinicianul specialist în medicina de urgență și în sănătatea femeilor la New York.

„Nu mi-a fost niciodată rușine că sunt din România”

Anca Stuparu poartă cu mândrie peste tot și vorba românească, nu se ferește să se prezinte tuturor ca româncă și copilul ei a învățat limba română de acasă.

„Nu aș fi fost niciodată ceea ce sunt astăzi dacă nu aveam fundația. Așa cum am spus, limba și tradiția mi se par elementare, mi se pare o crimă să nu vorbești cu copilul tău românește. Băiatul meu vorbește nu doar românește, dar vorbește și dialect, pentru că bunica mea nu vorbește o română literară, lângă Timișoara, în Banatul profund, la Topolovățul Mare.

Mi se pare imperativ să-ți înveți copilul românește. Odată ce nu-ți mai vorbești limba, aduc aminte de imnul aromânilor, care își blestemă copiii, imnul lor este un blestem al celor care nu transmit limba, mi se pare de o frumusețe uluitoare”, a mai spus Anca Stuparu.

Anca Stuparu, o viață între scriitură și medicină

• Anca Stuparu s-a născut pe 31 martie 1974, la Lugoj, în județul Timiș.

• Absolventă a Universității de Vest din Timișoara, secția Franceză-Germană, Anca Stuparu locuiește în Statele Unite din 1998.

• A practicat medicina de urgență în Obstetrică și Ginecologie, la Jamaica Hospital. În prezent, își termină doctoratul în Sănătatea Femeilor la Universitatea de Stat din Minneapolis, Minnesota, avându-l coordonator de rotație clinică și teză pe un alt medic-scriitor român de excepție la New York , Adrian Sângeorzan.

• Debutul său literar a fost în 1998, în Revista de Literatură și Spiritualitate Româno-Americană „Lumină Lină”. A publicat în revistele „Scrisul Românesc”, „Matricea Românească” și „Orizont”.

• În Statele Unite, Anca Stuparu a publicat poezii în revista „Humanities”, iar în Canada, în „Observatorul Cultural”.

• În noiembrie 2018, a publicat la Timișoara volumul bilingv de poezie „De pe alt mal/From Another Shore.” Poeziile ei fac parte din Antologia bilingvă a lui Daniel Ioniță – „Poezia Românească de la Origini până în Prezent”

• A publicat la Editura Curtea Veche Publishing cartea ,,Povestirile unor şcolari zvăpăiaţi. Amintiri pandemice”, toate veniturile obţinute din vânzarea cărţii fiind donate Fundaţiei Hospice Casa Speranţei, pentru a veni în sprijinul copiilor cu boli incurabile.