Preşedintele Partidului Ecologist a fost plasat în arest la domiciliu, după ce Tribunalul București a respins cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de arestarea preventivă a lui Dănuț Pop.
Tribunalul Bucureşti a respins, joi, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a preşedintelui Partidului Ecologist Român (PER), Dănuţ Pop, suspectat de trafic de influenţă.
El va fi plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este inculpat pentru că ar fi cerut mită 10.000. de euro ca să intervină pentru angajarea unei persoane la un cabinet parlamentar.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, Dănuț Pop a fost ridicat, miercuri dimineața, din casa lui, în baza unui mandat emis de magistrați.
Ulterior, el a fost audiat și reținut de DNA, pentru 24 de ore.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au decis punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a politicianului, pentru trafic de influență.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2022, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 și 10.000 lei – februarie 2022).
În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv”, se arată în comunicatul DNA.