Prima parte a licitației colecției de artă a lui Paul Allen, co-fondator Microsoft, a stabilit un record mondial. Vânzarea de la Christie’s a cuprins 60 de loturi. Toate au fost adjudecate, pentru un total de 1,5 miliarde de dolari, cu taxe.
O a doua tranșă, cu 150 de lucrări, va face obiectul unei licitații programate pentru 10 noiembrie.
Totalul obținut pe 9 noiembrie, la New York, conferă setului titlul de „colecția vândută cel mai scump la o licitație”. A depășit totalul stabilit de colecția Macklowe, la începutul acestui an, la Sotheby’s – de 922 de milioane de dolari, care preluase titlul de la colecția Rockefeller, vândută la Christie’s, în 2018, pentru 835 de milioane de dolari.
Cele mai valoroase loturi au fost „Les Poseuses, Ensemble (Petite version)”, de Georges Seurat (foto), și „La Montagne Sainte-Victoire”, de Paul Cézanne. Ele au fost vândute pentru sume record de 149,2 milioane de dolari, respectiv 137,7 milioane de dolari.
Citește continuarea pe Curatorial.ro.