Premierul Nicolae Ciucă a anunțat vineri, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va aproba o ordonanță de urgență care să mențină prețul la energie electrică pentru consumatorii casnici.
Astfel, consumatorii care nu depășesc 100 KWh pe lună vor plăti 0,68 lei per KWh, cei care consumă între 100 și 255 vor plăti 0,80 lei per unitate, iar cei care depășesc pragul de 255 KWh vor plăti 1,3 lei per unitate.
De asemenea, potrivit premierului, se va păstra și prețul de 1 leu per KWh pentru IMM-uri.
„Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă prin care asigurăm mecanismele de achiziţie pentru energie, astfel încât, aşa cum ne-am angajat, să asigurăm protejarea populaţiei şi a economiei. Vom menţine preţul la energie electrică pentru consumatorii casnici de 0,68 lei pentru cei care consumă până în 100 de KWh, 0,80 lei pentru cei care consumă între 100 şi 255 de KWh”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.
Totodată, șeful Executivului a explicat și că marii consumatori vor plăti un preț de 1,3 lei per KWh.
În plus, acesta a mai anunțat că acei consumatori casnici care depășesc pragul de consum de 255 KWh vor plăti primii 255 KWh la prețul de 0,80 lei per unitate, urmând ca, după depășirea pragului, aceștia să plătească 1,3 lei per unitate.
„Noutatea care apare prin introducerea acestui mecanism şi, desigur, modificările care se vor face în Parlament la Ordonanţa 119, vom asigura un preţ pentru marii consumatori de 1,3 lei. De asemenea, consumatorii casnici care consumă peste 255 KWh vor beneficia de acelaşi preţ de 1,3 lei cu specificaţia că, diferit faţă de prevederile anterioare, cei care consumă peste 255 de KWh vor plăti primii 255 KWh la valoarea de 0,80 lei”, a spus Ciucă.
Executivul urmează aprobe, în şedinţa de vineri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se instituie măsuri temporare de natură să limiteze veniturile obţinute de producătorii de energie electrică. Astfel, va fi introdus un mecanism de achiziţie centralizată.
Tranzacţiile cu energie electrică vizate sunt aplicabile „producătorilor ale căror capacităţi de producere totalizează o putere instalată mai mare sau egală cu 10 MW, cu excepţia producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, pentru tehnologiile şi puterea instalată prevăzute la art 3. alin (1) din Legea nr. 220/2008, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare, a capacităţilor de producere a energiei electrice intrate în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi producătorilor cu capacităţi de producere de energie electrică şi termică în cogenerare care livrează energie termică în SACET”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.