EXCLUSIV. Ce a cumpărat marele câștigător la LOTO 6/49 imediat după ce a revendicat premiul. Cât i-a mai rămas din cei 4 milioane de euro câștigați la extragerea din 3 noiembrie

Publicat: 14/11/2022, 10:00
Actualizat: 14/11/2022, 20:27

GÂNDUL are fotografii și informații în premieră națională legate de ultimul câștigător la LOTO 6/49. Bărbatul în vârsta de 48 de ani a ajuns marți, 8 noiembrie, în București pentru a-și revendica marele premiu în valoare de peste 19 milioane de lei (aproape 4 milioane de euro). Primul lucru pe care l-a făcut după ce a plecat de la sediul Loteriei Române a fost să ia masa cu familia la un restaurant cu specific românesc.

Norocosul câștigător este dintr-un sat aflat la aproximativ 50 de kilometri de București și spune că joacă constant la Loto 6/49, de peste 10 ani. El nu a dorit să își facă publică identitatea, însă GÂNDUL a aflat povestea sa incredibilă. A fost pădurar și trăiește modest într-o casă în care locuiesc mai multe familii.

Imediat după ce a ridicat premiul, bărbatul a plecat de la sediul Loteriei Române, însoțit de o femeie care ar putea fi soția lui și de un tânăr, cel mai probabil fiul său, la centrul comercial Sun Plaza, unde a comandat ciorbă de burtă, la un restaurant cu specific românesc.

Câștigătorul a luat masa alături de apropiați, care, la rândul lor, au ales mâncare „tradițională” – șnițel cu cartofi prăjiți.

Îmbrăcat modest, cu haine lejere, bărbatul s-a îndreptat ulterior către un restaurant McDonald’s, pentru a lua de mâncare și pentru copiii săi și ai vecinilor.

Câștigătorul extragerii LOTO 6/49 din 3 noiembrie s-a prezentat la sediul Loteriei Române

Ce spune Loteria Română

„În cursul zilei de astăzi, 8 noiembrie, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro), obținut la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie. Câștigătorul are 48 de ani și ne-a declarat că joacă constant la Loto 6/49, de peste 10 ani. Întotdeauna a jucat trei variante simple, iar numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare, fără nicio semnificație personală.

Jucătorul a aflat că este marele câștigător în cursul zilei de luni, 7 noiembrie, când a mers într-o agenție loto pentru a verifica biletul. Ne-a declarat că primul gând a fost acela de a-și ajuta familia.
Câștigătorul este cel de-al cincilea jucător care a devenit milionar în acest an. La Loto 6/49 s-au înregistrat trei câștiguri de categoria I, iar la Joker două câștiguri de categoria I.
Câștigătorul nu a dorit să-și facă publică identitatea”, au transmis reprezentanții Loteriei Române.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Orezul trebuie preparat într-un anumit fel. Tehnici simple pentru o mâncare reușită
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?