ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a înregistrat a opta zi de scădere consecutivă și a ajuns la valoarea de 8% pe an.
Potrivit datelor oferite de BNR, aceasta este cea mai scăzută valoare a ROBOR la trei luni din ultimele 30 de zile. Pe 10 octombrie, indicele era 7,99%, apoi a început să urce.
De asemenea, indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă a scăzut la 8,17, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 8, 36 pe an.
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an. Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, atunci când Rusia a invadat Ucrainei.
”Am venit cu rata de politică monetară, treptat, fără mișcări brutale, în sus, ne-am apropiat în prezent de grupul țărilor Cehia și Polonia, dar nu ne comparăm cu Ungaria, pentru că ei trebuie să facă față unei crize valutare. Credem că a fost o abordare mai bună! Am utilizat și celelalte trei instrumente de politică monetară. O economie se conduce și cu frână, și cu accelerație, dar depinde cum folosești dozajul. Uneori este mai important decât instrumentul. Am mers gradual și am mai urmărit un scop, să dăm timp celor cu credite în lei să se obișnuiască cu noile niveluri de rată de dobândă și cu faptul că perioada dobânzilor negative este ceva depășit și că lumea intră într-un alt normal și trebuie să ne obișnuim cu el”, a spus Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, atunci când a prezentat luni Raportul trimestrial aspra inflaţiei.