Primele reprezentative de handbal feminin ale Danemarcei şi Norvegiei vor disputa finala Campionatului European 2022.
Ultimul act al competiției va avea loc duminică seara. În prima semifinală a zilei, Danemarca – Muntenegru, scor 27-23, iar în cea de-a doua, Norvegia -Franţa 28-20.
Emma Friis a marcat 7 goluri pentru daneze, Mie Enggrob Hoejlund a reuşit 6, Mette Tranborg 3, Anne Mette Hansen 2, Kristina Jorgensen 2, Trine Jensen Ostergaard 2, Louise Katharina Vinter Burgaard 2, Kathrine Brothmann Heindahl 1, Rikke Iversen 1, Michala Elsberg Moeller 1.
Pentru Muntenegru au marcat Jovanka Radicevic 2, Djurdjina Jaukovic 7, Matea Pletikosic 1, Djurdjina Malovic 1, Tatjana Brnovic 1, Milena Raicevic 2, Ivona Pavicevic 1, Itana Grbic 7.
Cel mai spectaculos meci a fost Norvegia-Franța 28-20.
Stine Oftedal is just too much 😱🚀
Handball never looked so easy 👌#playwithheart | #ehfeuro2022 | @NORhandball pic.twitter.com/nOeqAxOxEr— EHF EURO (@EHFEURO) November 18, 2022
Pentru învingătoare au marcat Nora Mork 8 goluri, Stine Oftedal 7, Henny Reistad 5, Vilde Ingstad 3, Sunniva Amalie Naes Andersen 2, Stine Ruscetta Skogrand 1, Emilie Hovden 1, Thale Rushfeldt Deila 1.
Golurile formaţiei pregătite de Olivier Krumbholz, neînvinsă până acum, au fost reuşite de Grace Zaadi Deuna (CSM Bucureşti) 5, Chloe Valentini 4, Orlane Kanor (CS Rapid Bucureşti) 3, Pauletta Foppa 3, Pauline Coatanea 1, Coralie Lassource 1, Oceane Sercien Ugolin 1, Tamara Horacek 1, Estelle Nze Minko 1.
Tot vineri, în meciul pentru locurile 5-6: Suedia – Olanda, scor 37-32.
Duminică se vor juca partidele pentru medalia de bronz (18.45) şi pentru trofeu (21.30), între învinsele, respectiv învingătoarele din semifinale.
Clasamentul final, locurile 5-16, este: 5. Suedia, 6. Oland, 7. Germania, 8. Slovenia, 9. Spania, 10. Croaţia, 11. Ungaria, 12. România, 13. Polonia, 14. Elveţia, 15. Serbia, 16. Macedonia de Nord.
România a încheiat pe locul 12, în urma rezultatelor: 28-29 cu Olanda, 21-35 cu Franţa şi 31-23 cu Macedonia de Nord (grupa preliminară C), 28-27 cu Spania, 34-35 cu Muntenegru şi 28-32 cu Germania (grupa principală II).
Credit foto: Twitter @FRAHandball