EXCLUSIV | Sentință definitivă a Curții de Apel. CNAIR trebuie să plătească aproape 6 milioane € în scandalul legat de construcția podului suspendat de la Brăila. Primele reacții ale părților implicate

EXCLUSIV | Sentință definitivă a Curții de Apel. CNAIR trebuie să plătească aproape 6 milioane € în scandalul legat de construcția podului suspendat de la Brăila. Primele reacții ale părților implicate

Considerată cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimele trei decenii, podul suspendat de la Brăila – un ”Golden Gate” al României – ar trebui dat în folosință până la sfârșitul acestui an, iar părțile implicate, respectiv Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și asocierea Astaldi SPA (acum Webuild SPA) – IHI Infrastructure Systems CO. LTD au ajuns să se confrunte în instanță, mai multe procese aflându-se pe rol.

Într-una dintre aceste spețe, Curtea de Apel București a dat o sentință definitivă, în data de 15 noiembrie 2022, iar Gândul prezintă toate detaliile, dar și – în exclusivitate – punctele de vedere ale părților implicate în acest contract, respectiv Ministerul Transporturilor, CNAIR și Webuild SPA (actuala denumire a Astaldi SPA).

Acuzațiile între cele două părți au curs pe bandă rulantă, de mai mult timp, iar inaugurarea podului ”Golden Gate de România” ar putea fi amânată pentru anul viitor, și asta din cauză că podul nu poate fi deschis fără drumurile de legătură în lungime de 10 kilometri.

  • Asocierea italiano-japoneză a semnat contractul cu CNAIR în luna ianuarie a anului 2018, fiind vorba despre 430 milioane euro.
  • Lucrările efective au început în primăvara anului 2019.
  • Podul suspendat de la Brăila are o lungime de aproape 2 km.
  • Investiția complexă prevede amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea
  • Podul suspendat are 3 deschideri: una principală (1.120 m) și două laterale (489,6 m – pe malul Brăila; 364,6 m – pe malul Tulcea).
  • Sunt prevăzute și două viaducte de acces, de o parte și de alta – 110 m fiecare.
  • Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea
  • Drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km.
  • Vor fi realizate și intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.
Podul suspendat de la Brăila, ”Golden Gate de România”

Curtea de Apel: ”Constată că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de o extensie a perioadei de execuţie”

Prin sentința definitivă din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel București a hotărât că Webuild SPA (fostă Astaldi SPA) este ”îndreptățită  să beneficieze de o extensie a perioadei de execuţie de 193 de zile”.

Totodată, CNAIR este obligată la ”plata către reclamantă (n.red. – Webuild SPA, fostă Astaldi SPA) a sumei de 28.808.369,4 lei (n.red. – aproape 6 milioane de euro), reprezentând valoarea pierderilor şi a profitului nerealizat”.

”Admite în parte cererea expertului contabil de majorare a onorariului de expert. Majorează onorariul expertului contabil de la 4.000 lei la 8.000 lei. Respinge apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă pronunţate la data de 26.11.2020, ca nefondat. Admite apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 150/26.01.2021. Schimbă în tot sentinţa civilă atacată. Admite cererea de chemare în judecată.

Constată că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de o extensie a perioadei de execuţie de 193 de zile. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28.808.369,4 lei, reprezentând valoarea pierderilor şi a profitului nerealizat.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 576.167,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru – efectuate în primă instanţă. Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 296.092 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 288.083,7 lei – taxă judiciară de timbru, 8.300 lei – onorariu expert în construcţii şi 8.000 lei – onorariu expert contabil. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.11.2022”, au hotărât judecătorii Curții de Apel București.

Sentința definitivă a Curții de Apel București

Cristian Pistol (CNAIR): ”Am avut, pe fondul procesului, o decizie favorabilă nouă”

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a transmis, în exclusivitate pentru Gândul, un punct de vedere referitor la procesul pierdut în fața Webuild SPA (fostă Astaldi).

”Am luat și noi la cunoștință de decizia Curții de Apel, am avut – pe fondul procesului – o decizie favorabilă nouă. A fost întoarsă complet decizia pe care noi am obținut-o la fond.

Mai mult decât atât, înaintea deciziei de pe fond, am avut o determinare a inginerului, supervizorul lucrărilor, care ne era, de asemenea, favorabilă. Acum, trebuie să vedem și noi motivarea instanței de judecată, pentru a ști ce a luat în calcul în momentul în care a dat această sentință.

Au obținut 193 de zile de prelungire și aproximativ 28 de milioane de euro. Nu avem mai multe informații, atâta vreme cât nu a fost redactată motivarea sentinței. Așteptăm motivarea, nu mă pot pronunța până nu avem și aceste informații”, a declarat Cristian Pistol, directorul general CNAIR, pentru Gândul.

Dragoș Burlan (Webuild SPA): ” Beneficiarul nu a pus la dispoziție nici până astăzi, după patru ani, întreaga posesie de șantier”

Contactat de Gândul, Dragoș Burlan, reprezentant al Webuild SPA (fostă Astaldi), a declarat în exclusivitate că beneficiarul – CNAIR – nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau și ar trebui să țină cont, pe viitor, de urmările nerespectării obligațiilor contractuale.

”După cum ați observat, noi nu ieșim în presă cu diverse informații, am lăsat Justiția să își urmeze cursul și să dea o sentință în acest caz. Este o decizie definitive și executorie.

Problema nu este doar a costurilor suplimentare, ci și de extensie de termen, 193 de zile, numai pentru această revendicare. Trebuie ca beneficiarul să țină cont, și pe viitor, de neîndeplinirea unor obligații contractuale. Cele 193 de zile au început să curgă din data de 21 decembrie 2021, atunci când, teoretic, era termenul inițial al contractului. Dar, neținând cont de niciuna din întârzierile de până acum, beneficiarul nu a pus la dispoziție, nici până astăzi, după patru ani, întreaga posesie de șantier. Ceea ce se traduce prin aceea că nu a realizat nici astăzi atribuțiile care erau în responsabilitatea beneficiarului.

În ceea ce privește finalizarea lucrărilor… Se lucrează și, în funcție de când va fi pusă la dispoziție posesia de șantier, vor fi încheiate”, a precizat Dragoș Burlan, în exclusivitate pentru Gândul.

Ionel Scrioșteanu: ”Această sentință nu ar trebui să impacteze ceea ce a promis constructorul acum două luni”

Gândul i-a solicitat și lui Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, un punct de vedere în legătură cu înfrângerea costisitoare pe care CNAIR a suferit-o în instanță.

În exclusivitate, acesta a transmis că ”lupta” în instanță cu Webuild (fostă Astaldi) este una desfășurată în mai multe etape, existând revendicări și de o parte, și de cealaltă.

Ionel Scrioșteanu precizează, însă, că sentința definitivă a Curții de Apel București nu ar trebui să impacteze promisiunea constructorului potrivit căruia podul suspendat de la Brăila va fi dat în trafic în luna decembrie a acestui an.

Noi avem în jur de 30 de procese, și noi avem revendicări vizavi de această construcție, către constructor, și ei au revendicări către noi. Am câștigat mai multe procese cu Astaldi / Webuild decât am pierdut.

Extensia de 193 de zile curge din decembrie 2021. De atunci curge termenul suplimentar pe care l-au primit, petru că atunci era termenul inițial pentru darea în trafic a lucrării. Și, într-adevăr, pe termenul de execuție, ei au o serie de revendicări pe care noi nu le-am recunoscut ca atare. Unele au mers în instanță. Noi avem, la rândul nostru, o serie de revendicări către Webuild, vizavi de respectarea graficelor de execuție, o parte le-am câștigat. Acesta este primul proces pe care îl pierdem, pe această lucrare.

Numai că această sentință nu ar trebui să impacteze ceea ce a promis constructorul acum două luni, inclusiv atunci când a fost de față și premierul Nicolae Ciucă. Au promis că în luna decembrie 2022 va fi dat podul în trafic. Aparte de această promisiune, promisiunea constructorului a fost că în decembrie, indiferent de aceste procese pe care le are pe rol, lucrarea se va da în trafic”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

”Realitatea din teren este diferită față de promisiunile constructorului”

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor

Semne de întrebare, declarații și ”lupte în instanță”

Construcția acestui pod a ridicat semne de întrebare încă de la început, pentru că CNAIR ar fi dat ”verde” construcției podului cu toate că documentaţia de proiectare ar fi fost incompletă, iar compania nu ar fi avut definitivate procedurile de expropriere şi strămutare a utilităţilor. De-a lungul acestor ani, ar fi fost constatate și deficiențe ”privind calitatea lucrărilor” executate de constructor, afirmații negate cu vehemență de Astaldi.

Mai mult, constructorula  mers în instanță, revendicând o suplimentare de plată de aproximativ 28 milioane de lei, invocând nerespectarea de către CNAIR a obligaţiilor contractuale de verificare şi avizare a documentaţiei tehnice.

În luna septembrie, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, a declarat că este solicitată o prelungire a termenului de finalizare, dar Ministerul Transporturilor nu este de acord:

”Solicită (n.red. – constructorul) extensii de timp până în anul 2025. Noi nu ne-am asumat sau, mai bine zis, nu am acceptat aceste notificări, dar, având în vedere și ritmul din șantier, și modul de abordare al acestui proiect, este evident că acest constructor va avea întârzieri” (mai multe detalii AICI).

Francisk Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, a spus la rândul său: ”Decizia noastră politică e ca ei să își respecte termenele. Nu spuse de noi, ci spuse de ei. Decembrie 2022, podul să fie gata pentru trafic ușor, 3,5 tone și autoturisme, iar decembrie 2023, când se va termina și contractul de finanțare, să fie dat gata acest pod”.

În contractul semnat în 2018, termenul prevăzut pentru finalizarea podului, cu toate drumurile de legătură, a fost decembrie 2021. CNAIR a acceptat, însă, o întârziere cu un an. Deocamdată, ”darea în trafic” a odului ”Golden Gate de România” rămâne plasată sub un mare semn de întrebare.


Citește și: 

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa