Clotilde Armand, edilul Sectorului 1 al Capitalei, a anunțat semnarea unui contract pentru construcția de șapte parcări Smart Parking, parcări automatizate pe structură metalică. În replică, Daniel Ciungu, consilier local PNL la Primăria Sectorului 1, îi transmite primarului că situația din sector este ”tragi-comică”, iar parcările metalice sunt nu numai ”urâte”, dar și ”extrem de scumpe”. Mai mult, aceste parcări reprezintă un proiect mai vechi al… PSD.
Problema hilară, mai spune Daniel Ciungu, e că tocmai consilierii USR au strâns semnături împotriva unor astfel de parcări, încă din anul 2019, numai că acum ”vor fi montate de USR în același loc”.
Potrivit consilierului local PNL, Clotilde Armand îndreaptă un deget acuzator către adversarii politici, numai că ”își asumă proiectele lor mai vechi”.
”Situația e tragi-comică la Sectorul 1: niște parcări metalice urâte și extrem de scumpe, împotriva cărora consilierii USR au strâns semnături în Aviației în 2019 vor fi acum montate de USR în același loc!!! Asta da boala uitării și nepăsării!
Armand îi acuză pe alții de tot felul de lucruri, îi pune laolaltă cu Tudorache, face pe procurorul cu PSD-iștii, dar își asumă proiectele lor vechi și sparge mult mai mulți bani pe ele! Dar pentru că o face ea, USR tace ca la înmormântare! Nici nu vreau să mă gândesc cât au costat în ultimul an copacii plantați, uscați, replantați, uscați și replantați pe DN1!”, notează Daniel Ciungu în mediul online.
Daniel Ciungu prezintă, în postarea sa de pe pagina de socializare, și exemple din care reiese că primarul Clotilde Armand ”plagiază PNL și PSD”.
În același timp, mai scrie consilierul local PNL, Clotilde Armand continuă ”să se victimizeze”, cheltuind banii cetățenilor din sector ”pe scrisori cu fake news sau site-uri ilegale”.
”Trei exemple:
Ea nu trebuia să fie politician, ci procuror! Eh știți voi de la cine încearcă să atragă puțină imagine cu pozicile prin Parlament, când Consiliul nu a mai văzut-o la față de aproape un an! Iar pentru cetățeni e mai invizibilă decât predecesorul.
”P.S. Doamna primar ați rezolvat problema cu conflictul de interese și incompatibilitatea? Parchetul ce zice? ANI a zis clar că este bai mare!”, încheie Daniel Ciungu, consilier local PNL la Primăria Sectorului 1.
Citește și: