VIDEO | Dan Dungaciu: „Dacă nu putem intra în Schengen până la începutul anul viitor, se schimbă regulile”

Publicat: 24/11/2022, 11:00
Actualizat: 24/11/2022, 11:05

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că în câteva luni va începe reforma spațiului Schengen și va fi foarte greu ca România să mai poată adera. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Gândiți realist. Dacă România nu va putea să intre în Schengen, nici Republica Moldova nu va putea intra în Uniunea Europeană. Cred că va trebui să apară o conversație serioasă. Ni se spune că nu e reformat spațiul Schengen, de aia nu putem să intrăm. Și noi mai avem câteva luni, că apoi începe reforma spațiului Schengen și va fi foarte greu să mai intrăm. Nu știm care va fi noile reguli”, a declarat Dan Dungaciu.

Analistul politic spune că există foarte multe state în care, din diverse motive, spațiul Schengen e suspendat.

Acesta a mai precizat că în câteva luni va începe reforma spațiului Schengen și va fi foarte greu ca România să mai poată adera. „Dacă nu putem intra în Schengen, începând cu anul viitor, când începe reforma, s-a închis orice fereastră de oportunitate. Dacă nu putem intra în Schengen, cum poți să mai primești alți oameni în UE? Toți politicienii sunt ca e nevoie de reforme. Populația va acționa în consecință, va deveni pragmatică. Același lucru va fi și în Republica Moldova.”

În ceea ce privește unirea României cu Republica Moldova, Dan Dungaciu nu crede că acest lucru e posibil, dar spune că asta ar fi soluția. Se pare că 40% dintre cetățenii Republicii Moldova își exprimă această dorință.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Noua taxă pentru șoferi în România. Se plătește obligatoriu din 2024. O achiți timp de...
Ceaușescu a construit ilegal Casa Poporului. Mărturiile fostului arhitect-șef al Bucureștiului
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O nouă descoperire contribuie la povestea migrației umane antice