Cei care vor zăpadă, în această iarnă, vor trebui să se mulțumească cu cea care cade la munte. La deal și câmpie, precipitațiile sub formă de ploaie vor predomina, însă nu sunt excluse și unele episoade de vreme extremă.
„E greu de spus în acest moment. Acum, dacă mergem pe predincțiile pentru perioada următoare, perioada de iarnă, intervalul decembrie 2022 – februarie 2023, majoritatea modelelor de prognoză din Europa indică o iarnă blândă cu scurte intervale de vreme rece în prima parte a anotimpului. Acum, pentru următoarele zile continuă să ne aflăm, de exemplui țara noastră, într-o masă de aer destul de rece, în așa fel încât precipitațiile măcar din zona montană să fie mai ales sub formă de ninsoare, iar ceea ce va cădea la altitudini mai joase să fie sub formă de ploaie. Dacă e să ne referim la prima parte a lunii decembrie, care deja intră în intervalul de prognoză al centrului european, vom avea parte de vreme destul de caldă, dar închisă, așa cum este o perioadă de sfârit de toamnă, început de iarnă, cu nori joși, cu ceață multă dimineața și seara, dar temperaturi destul de blânde”, a declarat , în cadrul emisiunii Gândul Green dr. Simona Andrei, climatolog, cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, de pe platforma de la Măgurele.
“Parada de la București va fi o paradă frumoasă, sper eu, dar nu vom vedea soarele prea mult. Vremea rămâne închisă în perioada aceasta, dar temperaturile rămân plăcute. Deci da, mergem la paradă și poate cei care vor dori să vadă parada în vestul țării ar trebui să-și ia umbrelele”, a mai declarat, în cadrul emisiunii Gândul Green dr. Simona Andrei, climatolog, cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, de pe platforma de la Măgurele.