Preotul Calistrat admite oficial că actul de violență de care e acuzat „e o faptă incalificabilă” și „demnă de pedeapsa primită”

Preotul Calistrat admite oficial că actul de violență de care e acuzat „e o faptă incalificabilă” și „demnă de pedeapsa primită”
Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 25/11/2022, 17:04

La două săptămâni după ce a fost acuzat că a lovit două femei, preotul Calistrat a rupt tăcerea, spunând că a fost asaltat de diverse insulte, în toată această perioadă. El recunoaște că „fapta e incalificabilă” și admite că pedeapsa primită, respectiv oprirea de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor, este meritată.

„După prima săptămână de post al bucuriei, am putut străbate cu mintea printre avalanșele de insulte care de care mai dure și mai pătimașe. Cuvinte grele, replici dure, tot felul de confecții verbale răutăcioase izvorâte din prisosul unor inimi pline de dreptate, justiție, adevăr, sau păreri bine construite în ceea ce privește o faptă neghioabă săvârșită la un moment de neatenție și neluare aminte. Un moment în care sigur Duhul Sfânt pleacă de la om, cum mi s-a întâmplat și mie”, a transmis preotul ieșean, potrivit adevarul.ro

Calistrat Chifan își recunoaște greșeala și spune că pedeapsa primită este meritată.

„Scuzele nu folosesc la nimic, fapta este incalificabilă și demnă de pedeapsa primită, atât din partea superiorilor, a publicului, a societății consternate de un gest injust, pe fondul unor ambiții feminine, provocate în formă continuă, instigând la dezordine în timpul slujbelor, însă raportate la persoana mea, omul iute și neatent în momentul nedorit, s-au petrecut cele știute. Simt că lecția de la Dumnezeu, a fost cu scopul de a vedea că sunt om cu slăbiciune și pot cădea în ispită, dacă nu am trezvie în minte”, a mai declarat preotul Calistrat.

Acesta spune că presa a exagerat în materialele prezentate, în legătură cu momentul în care a fost implicat, în curtea mănăstirii Vlădiceni, din județul Iași.

„Nu este doar vina mea personală, chiar o parte din media, și-a adus un aport deosebit prin metodele ei clasice de destorsionare a realității lucrurilor, să facă dintr-un călugăr obișnuit, un personaj de carton, un impostor, un pericol public, un personaj negativ al societății. Nu sunt supărat, nici afectat, trebuie să mulțumim Domnului și pentru ocară. Îmi pare foarte rău că am distras atenția mijloacelor de informare în masă, de la lucruri mult mai serioase și importante necesare societăți, la infantilul și mediocrul meu conflict cu cele doua femei”, a mai spus preotul ieșean.

Ce s-a întâmplat

Pe data de 9 noiembrie, preotul Calistrat Chifan s-a certat cu mai multe femei și a lovit pe una dintre ele. Evenimentul a avut loc în curtea mănăstirii Vlădiceni, din județul Iași. Pe filmarea realizată de credincioșii aflați la fața locului se observă cum preotul se apropie de una dintre femeile aflate în curtea mănăstirii și o lovește cu brațul drept, iar mai multe persoane aflate în zonă îl apostrofează pe părintele Calistrat. Preotul Calistrat Chifan a declarat într-o emisiune la o televiziune locală faptul că cele două femei ar face scandal de fiecare dată când ajung în curtea mănăstirii.

„Mai multă lume a avut tangenţe cu ele. Sunt uşor deviante, sunt două suflete. Dar până la ce limită poţi răbda. Când faci chestii obraznice, doreşti să spurci imaginea mănăstirii. Vii tu o măciucă nemăritată să faci teatru în faţă la câteva sute de oameni. Eu le-am interzis, în paraclis cât stau eu aici şi spovedesc, voi nu mai aveţi ce căuta aici. Eu le-am provocat la discuţii, să vorbim corect. La un moment dat, au început să agaţe femeile din biserică. Dar ce fel de femei? Femei care au o mai mare apropiere de preoţi. Noi acolo unde spovedim, totul e transparent. Şi le-am spus, aici nu mai intraţi şi atunci s-au luat de Haralambie. Apoi de Petrachim. Şi părintele le-a spus să nu mai filmeze, să nu mai fotografieze”, a declarat preotul Calistrat, într-o emisiune la BZI, imediat după incident.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor