EXCLUSIV VIDEO | Portretul unui negustor de antichități. ”Eu nu vând doar obiecte de artă, ci și sufletul lor ascuns, povestea care le însoțește”

Există o poezie anume a lucrurilor care au prins patina timpului. Ele nu sunt neapărat ”vechituri”, sunt obiectele care pot să reînvie câte un crâmpei din trecut. Nu sunt uzate de timp, ci rămân parcă vii și dincolo de timp. Aceasta este adevărata ”marfă” a unui anticariat sau a unui magazin de antichități. Colecționarii de artă știu cel mai bine. Nu obiectul material în sine este cel care atrage ochiul și farmecă sufletul (tabloul făcut din pânză, rama de lemn, anumite alămuri sau ceasuri vechi), ci poveștile din jurul obiectelor. Ele emană parfumul altor epoci. Acesta pare să fie adevăratul  ”drog” al pasionaților de antichități.

Într-un colț de București, plin de străzi care poartă nume de funcții boierești din evul mediu românesc, pe strada Clucerului (dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curților domnești), un personaj cu totul pitoresc oferă celor care îi trec pragul călătorii cu un fel de mașină a timpului. Ieșind în stradă cu joben și baston, îi salută elegant pe trecători și, mai ales pe cei curioși, îi invită să intre. Îi poftește în propria sa prăvălie. Acolo descoperă că sunt într-un fel de capsulă a farmecului și nostalgiei. El a botezat-o ”magazin de antichități, artă și curiozități”.

Iulian Preda nu este doar ceea ce îndeobște se numește ”negustor de antichități”. Este un autodidact, pasionat de artă, care a vrut să scape de presiunile vieții automatizate din timpurile noastre nebune. Ca biblicul Noe, și-a construit propria arcă, plină de tablouri, de mobilier de epocă, de obiecte vechi de două secole. Cu ea a vrut să își salveze de ”potopul” mizeriilor de zi cu zi, întâi de toate, propriul suflet. Apoi pe cele ale noastre, ale celor care ne încumetăm să pătrundem în atmosfera pitorească a prăvăliei sale.

Este de aproape un deceniu un cunoscut al zonei. De când și-a deschis magazinul cu aer muzeal, l-au vizitat nu numai curioșii, colecționarii de artă, dar și oamenii de cultură. Vin să se relaxeze – gazda oferă un ceai, o cafea –  și să discute despre artă.

Negustorul cu baston și joben are propria sa manieră – aproape mistică – de a se confunda cu duhul propriului său univers. Are credința că tablourile de pe pereții prăvăliei sale au suflet și că, atunci când se gândește la pictorii ale căror lucrări le expune, spiritul lor îl impregnează și pe al său.

A învățat despre artă din mers. A învățat să prețuiască frumusețile tablourilor și ale antichităților făcându-și ucenicia prin diverse case de licitații. Acolo a deprins meșteșugul ”prețăluirii” – știe acum școlile de pictură pe de rost. În magazinul său, de-a lungul timpului, s-au perindat lucrări de Jean Steriadi, Octav Băncilă, Octav Grigorescu, Chirnoagă, Tia Peltz, Ion Pacea, Paul Gherasim. Cu timpul, Iulian Preda a căpătat și abilitatea de a identifica repede valoarea unor mobile stil sau ale unor porțelanuri vechi.

”Totul a plecat de la o simplă curiozitate. Am văzut la o casă de licitație din centrul Bucureștiului cum veneau italieni, greci, turci ca să cumpere obiecte de artă românești. Eu mă uitam atent și voiam să înțeleg. Mi-am zis că aceasta este meseria pe care vreau să o fac și eu. Începea să mă pasioneze. Furam meserie participând la evenimente de la diverse case de licitație.

La început, credeam în mod naiv știu totul despre secretele meseriei. Mă înșelam. Nu știam încă prea bine în ce constă valoarea unui obiect de artă. Pierdeam bani. Cumpăram și constatam, la final, că nu cumpărasem ceea ce trebuie. Era clar că nu mă pricepeam. Am început să îmi formez ochiul. Luam caietele de prezentare ale diverselor case de licitație din București. Copiam de acolo numele pictorilor. Era începutul anilor ’90. La vremea respectivă nu știam ce înseamnă grafică, pictură în ulei. Aveam cunoștințe zero în domeniul artei.

Cu timpul, însă, am mai căpătat experiență. Am început să citesc, să mă documentez. Am început să particip cu regularitate la vernisaje de expoziții. Am început să cunosc pictorii bine cotați și colecționari de artă. Descopeream lucruri noi care mă fascinau. Am simțit că nu mă plictisesc și acela a fost punctul-cheie.

Dacă îmi place și nici nu mă plictisesc, mi-am zis, de ce să nu încerc să fac și un ban din această nouă pasiune. Am deschis acest magazin de antichități, artă și curiozități în 2013. Am început să agreez anumiți pictori și anumite stiluri artistice. Uitați aici? Acel tablou este pictat de Gheorghe Demetrescu Mirea. Este un pictor care a studiat foarte mult în Germania, în perioada interbelică și, când s-a întors de acolo, a fost unul dintre artiștii preferați ai înaltei societăți din Bucureștiul acelei epoci.

Îmi place pictura lui Partog Vartarian. La el se simte bine dozajul culorii din cuțit. Lucrează foarte frumos. Are o mână sigură. Toate acestea au devenit ca o a doua natură a mea. Mi-au intrat în sânge, cum se spune, de pe la vârsta de douăzeci de ani și ceva. Aceea e vârsta la care începi să devii curios și să vrei să cunoști cât mai multe.

În contactul cu arta, am început  să vând altfel. Eu nu vând doar obiecte de artă, ci și sufletul lor ascuns. Cumpărătorul care îmi intră în magazin, nu vine să cumpere doar niște obiecte. El cumpără, înainte de orice, sufletul acelui obiect de artă, povestea lui”, mărturisește negustorul de antichități.

Când  m-am arătat sceptic că, într-o România în care oamenii se zbat să ducă măcar un trai decent, mai există timp pentru artă și obiecte vechi de valoare, Iulian Preda, negustorul de antichități cu baston și joben, mi-a dezvăluit care sunt adevăratele motivații ale unor anumiți clienți care îi trec pragul și care sunt gata să cumpere ceea ce are el expus în magazin.

”Vorbim de două categorii diferite. Prima este cea a adevăraților iubitori de artă, a doua, a investitorilor. Pasionații de artă știu ce cumpără, știu valoarea artistică a obiectului. Din a doua categorie fac parte cei care au doar bani și vor să cumpere ca să epateze. Cumpără în neștire, la grămadă, fără să cunoască valoarea reală a ceea ce cumpără. Habar nu au. Vor doar să își agațe pe pereții vilelor lor scumpe tablouri pe care le achiziționează de la casele de licitații sau de la magazinele cu obiecte de artă. Însă au sufletul gol. Nu au nici un fel de sensibilitate pentru artă. Nu știu decât de contul lor bancar și că vor să aibă și obiecte de artă.

Ceea ce vor de fapt cei care fac parte din această categorie a investitorilor sau a noilor îmbogățiși este să investească banii în obiecte de artă pentru că nu mai au încredere în bănci. Atunci, unii dintre ei preferă să își bage banii în cumpărarea de obiecte de artă sau în kilograme de aur. Este o diferență enormă între ei și cea de a doua categorie, cea a iubitorilor de artă. Colecționarii și pasionații de artă, când îmi intră în magazin, chiar dacă pe moment nu cumpără ceva, discuțiile pe care le avem ne hrănesc spiritual. Învățăm unii de la alții. Aceste întâlniri mă fac să îmi continui pasiunea”, spune Iulian Preda.

Despre negustorul de antichități Iulian Preda, presa a mai scris. L-a încadrat mai ales la categoria pitorescului. Dar, omul nostru emană un alt fel de farmec – cel al unui împătimit de frumusețe. În contact cu arta și obiectele vechi, a căpătat un fel de înțelepciune aparte. A ajuns la o detașare jovială față de nebunia lumii de azi. Recomandă celor cu care intră în contact nu numai terapia prin frumusețea artei, ci și să o lase mai moale cu goana disperată după bani, cu otrăvirea cotidiană cu veninul răutății.

Când mi-a mărturisit că totul în viața sa a început să ia o altă turnură, să fie privit altfel, după ce a trecut printr-un episod dramatic de moarte clinică, atunci am înțeles. Farmecul omului de pe strada Clucerului, la numărul 16, nu e doar un simplu spectacol comercial. Exisă o lumină ingenuă emanată de chipul său care te face să crezi din nou în celebra replică dostoievskiană, rostită de prințul Mîșkin: ”Frumusețea va salva lumea”. Nu neapărat cea estetică, a obiectelor din magazinul de antichități, de artă și curiozități al domnului Preda, ci de acea frumusețe pe care o ține ascunsă timid sufletul fiecărui om. Cu ajutorul ei putem să ne mai mirăm de minunile întâlnite în drum, să continuăm să ne bucurăm în mod juvenil de viață, în pofida indecenței, violenței și mizeriei din jur.