Tichetele anticriză în valoare de 1.000 de lei, promise de Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, au declanșat un scandal de proporții, iar platforma online implementată de o firmă care are printre acționari un membru USR a ridicat și alte semne de întrebare.
Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1 nu aprobase, de altfel, un astfel de proiect și o astfel de platformă online – contractual a fost câștigat de firma respectivă în 34 de minute de la publicarea anunțului pe SEAP -, iar în ședința de ieri PNL și PSD au venit cu 10 amendamente la acest proiect. (mai multe detalii AICI)
Înainte de desfășurarea acestei ședințe ”furtunoase”, în cutiile poștale au ajuns și invitații semnate de Clotilde Armand, iar jurnalistul Cristian Tudor Popescu s-a aflat printre destinatari.
”Primesc în cutia poștală o epistolă de la primărița sect. 1, dna Clotilde Armand. Mă anunță că pot beneficia, în calitate de cetățean al sect. 1 în vârstă de peste 18 ani, de un tichet anticriză în valoare de 1000 lei. Pe care îl pot folosi la îmbunătățirea din punct de vedere energetic a locuinței mele. Bun și frumos, îi iau, nu-i dau. (…)
Lansează (n.red. – Clotilde Armand) un apel «către toate forțele politice să lase orgoliul de partid și calculele electorale și să voteze proiectul Tichet anticriză 1000 lei în viitoarea ședință de Consiliu»”, notează Cristian Tudor Popescu în editorialul său.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu își exprimă nedumerirea legată de o frază ”tipărită cu maro” prin care Clotilde Armand îi invită pe destinatarii acestei scrisori să participe la ședința de Consiliul Local care a avut loc vineri, 25 noiembrie, cerându-le acestora și susținerea.
Cristian Tudor Popescu încheie editorialul cu două întrebări care nu sunt retorice, punctând că este vorba despre o ”îmboldire” cu bani a cetățenilor din Sectorul 1, iar Clotilde Armand ar trebui să explice dacă un astfel de demers reprezintă ”democrație”.
”Însă ultima frază, tipărită cu maro, a scrisorii către cetățeni a dnei Armand este cât se poate de dărâmătoare: Pentru a beneficia de acest tichet vă invit să ne susțineți și să veniți la ședința de Consiliu Local din data de 25 noiembrie la ora 10:00, la Primăria Sectorului 1.
Potrivit datelor livrate chiar de dna Armand, în sect. 1 sunt peste 200.000 de cetățeni care au împlinit 18 ani. Ia să punem cazul, improbabil, dar nu imposibil, că 200.000 de oameni, care o iubesc pe dna Armand și îi urmează îndemnul, se vor duce mâine peste Consiliul Local, în ședință!… Bine, hai, nu 200.000, dar dacă 200 de cetățeni vin acolo ca grup de presiune asupra votului consilierilor, a ce dracu seamănă asta?”, s-a întrebat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
”Pentru dna Armand, îmboldirea cu bani a cetățenilor de pe stradă împotriva instituției și celor aleși în Consiliul Local se numește democrație?”
Cristian Tudor Popescu
Citește și: