Cele mai noi lucrări de artă create de cântărețul Robbie Williams și designerul de interior Ed Godrich vor fi prezentate în premieră în Dubai, la Sotheby’s, începând cu 30 noiembrie.
Cei doi și-au prezentat prima colecție în luna mai, în cadrul unei expoziții organizate de Sotheby’s la Londra.
Cel de-al doilea corpus de lucrări Williams – Godrich va fi prezentat la Sotheby’s Dubai, între 30 noiembrie și 16 decembrie. Expoziția, intitulată „Black and White Paintings II”, va cuprinde 15 lucrări abstracte, monocrome.
„Sunt destul de încărcate”, spune Godrich, citat de thenationalnews.com. „Cred că unii oameni ar putea fi puțin copleșiți de ele, deoarece sunt foarte multe detalii, dar copleșiți într-un mod plăcut. Sunt lucruri vesele de privit, așa că ar trebui să aducă destul de multă bucurie oamenilor când le văd, pentru că există umor, există muzică, există energie. Ascultam muzică atunci când au fost pictate – muzica este un mare, mare lucru”.
Williams adaugă: „Cred că puteți simți unde am fost și ce a însemnat pentru noi și puteți simți că există umor în întuneric”.
Citește continuarea Curatorial.ro.