Cezar Florea, bibliofil, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu. Acesta spune că piesele unice au cel puțin patru oameni care le caută. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”
„Piesele speciale, piesele rare, unice, au cel puțin 3-5 oameni care le caută de ani de zile. Am vândut o poză cu Avram Iancu, de fapt un clișeu necunoscut al lui Avram Iancu, adică o imagine necunoscută. Poza lui Avram Iancu a fost luată de un colecționar.
Avem la licitație pana de scris a Reginei Maria. Pana de scris este din aur cu monograma Reginei Maria bătută în diamante. Cu cât este mai ușoară pana de scris cu atât este mai scumpă.
Acest obiect cu cât era făcut într-o greutate mai mică, cu atât era mai scump, pentru că atunci când scrii cu un obiect greu, normal că o să obosești. Cel care cumpără această pană o poate folosi, este funcțională, iar penița este originală.
În mod sigur, Regina Maria a semnat cu acest obiect. Majoritatea obiectelor de genul acesta au fost făcute cadou de către regi sau regine”, a spus Cezar Florea.
Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.