Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.
Acesta spune că 1 decembrie reprezintă un moment în care liderii politici ar trebui să lase deoparte neînțelegerile și să găsească soluții care să îi ajute pe români să depășească această perioadă grea.
„Ziua Națională reprezintă sărbătoarea unității și a mândriei de a fi român. Astăzi cinstim faptele eroice ale înaintașilor noștri, cei care au unit neamul românesc sub un singur steag, și reflectăm cu toții la datoria pe care o avem de a lăsa copiilor noștri o țară prosperă și sigură.
Este un moment solemn când toți liderii politici sunt datori să lase la o parte adversitățile, orgoliile și interesele politice mărunte pentru a găsi rațiunea, dialogul și soluțiile cele mai eficiente care să-i ajute pe români să depășească această perioadă grea.
Pentru mine și colegii mei din PSD, 1 Decembrie este o nouă ocazie să ne gândim cum putem să-i sprijinim în continuare pe cei care au cea mai mare nevoie. Fiindcă a iubi România înseamnă, în fapt, a folosi fiecare ceas și orice resursă posibilă pentru a-i ajuta pe români!”, transmite Stănescu.
Acesta mai spune că românii ar trebui să se simtă respectați, susținuți și apărați, indiferent cine sunt ei.
„Indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, indiferent dacă trăiesc în țară sau în diaspora, indiferent dacă muncesc ca agricultori ori lucrează în companii private, sunt funcționari, antreprenori sau pensionari, românii trebuie să se simtă respectați, susținuți și apărați.
Am speranța că vom găsi și în viitor soluții de SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA. Le doresc tuturor românilor să aibă o zi de adevărată sărbătoare alături de cei dragi! La mulți ani, România!”, mai spune secretarul general al Partidului Social Democrat.