Un meci de baschet din Arad se putea transforma într-o adevărată tragedie dacă un tânăr ce își propusese să intre în arenă cu arme albe și petarde reușea să treacă de filtrul de control al jandarmilor.
Bărbatul a fost împiedicat de forțele de ordine, care au descoperit în ghiozdanul său un adevărat arsenal pirotehnic, informează Jandarmeria Arad.
„Pe timpul misiunii de asigurare a ordinii publice la meciul de baschet feminin Baschet UAV Arad – Rapid Bucureşti, jandarmii arădeni au descoperit un bărbat în vârstă de 21 de ani care încerca să intre în Sala Sporturilor din municipiul Arad cu un rucsac în care deţinea un întreg arsenal de luptă: o petardă cu fitil, 3 cutii de materiale pirotehnice, un pumnal de 16 centimetri, un lanţ învelit în material textil de un metru lungime”, se arată într-un comunicat al jandarmilor arădeni.
Întrebat de bunurile pe care le avea asupra sa, bărbatul a declarat ca le-a achiziţionat de la Bucureşti şi că le poartă permanent asupra sa pentru autoapărare. Jandarmeria a întocmit actele de sesizare, iar cazul a fost înaintat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.