VIDEO | Anul acesta porcul se taie la înălțime! Au demonstrat câțiva bărbați din Baia Mare care au sacrificat animalul pe acoperișul unui bloc

Publicat: 02/12/2022, 19:10
Actualizat: 02/12/2022, 19:12

Ca la noi, nicăieri! Câteva persoane au fost surprinse în timp ce tăiau porcul pe acoperișul unui bloc din Baia Mare. Bărbații s-au pregătit, s-au îmbrăcat gros și s-au apucat de treabă! 

Dacă există ceva ce românii vor respecta întodeauna, acelea sunt tradițiile, iar anul acesta semenii noștri și-au propus să ducă tradiția la alt nivel!

Câțiva bărbați din Baia Mare au fost filmați în timp ce tăiau porcul pe acoperișul unui bloc.

După ce s-au îmbrăcat bine și au luat toate cele necesare pentru a sacrifica animalul, românii s-au adunat pe acoperișul unui bloc pentru a tăia porcul.

Vecinii, deranjați de zgomotele făcute de animal

De asemenea, vecinii susțin că au fost deranjați de zgomotul făcut de animal în timp ce bărbații cocoțați duceau tradiția mai departe.

Scenele au fost surprinse astăzi de un băimărean pe strada Aleea Filaturii.

De asemenea, potrivit noilor reglementări aliniate la standardele europene, vânzarea, cumpărarea, transportul și apoi sacrificarea porcului de Crăciun trebuie să respecte o serie de condiții și norme sanitar-veterinare, potrivit Ziare.com.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
UE, ordin pentru grupele de muncă la pensie. Olguța Vasilescu: N-au vrut să accepte
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar