Lecturi de weekend: Cele mai frumoase cărți pentru copii

Lecturi de weekend: Cele mai frumoase cărți pentru copii
Publicat: 04/12/2022, 14:26

Este perioada aceea din an cu zăpadă, povești citite lângă brad, bucurie și miros de portocale, motiv pentru care nu puteam să nu alegem pentru această săptămână lecturi de weekend numai bune pentru copii și bucuria lor de neșters. Pune-ți pentru câteva ore grijile pe pauză și redevino copil, cu o carte care să te ducă pe tărâmuri magice.

„50 de povești cu prințese”, Editura RAO

Ce prinţesă îşi doreşte să fie fetiţa ta? Cu siguranţă, are de unde alege din volumul 50 de poveşti cu prinţese. Această colecţie minunată de poveşti clasice renumite, dar şi de basme mai puţin cunoscute te poartă pe tărâmul fermecat al magiei. În ilustraţiile superbe, care transformă cartea într-o adevărată comoară, prind viaţă domniţe aflate în pericol şi eroine curajoase. Cele 50 de povestiri împărţite în cinci secţiuni tematice – Cea mai frumoasă din ţară, Aventuri fermecate, Fete neînfricate şi fecioare curajoase, De la zdrenţe la prinţese, Fericiţi până la adânci bătrâneţi – îi poartă pe cititori într-o serie de aventuri extraordinare.

„Fetiţa care şi-a pierdut zâmbetul”, Miranda Hart, Editura Polirom

Zâmbetul e foarte important în viaţă, îi spune Măiţa mereu lui Chloe, iar ea are cel mai larg zâmbet din lume. Veselia şi glumele ei îi binedispun pe toți cei din jur, de la vecini, doamna de la circulaţie sau directorul şcolii până la prietenii ei cei mai buni. Numai că, tocmai la aniversarea de unsprezece ani, ia zâmbetul de unde nu-i! Chloe îl caută peste tot: sub pernă, sub pat, sub nas – evident! –, pe stradă şi la şcoală, dar zâmbetul se încăpăţânează să rămână pierdut.

Cu cât trece mai mult timp, cu atât viaţa îi pare mai întunecată. Până într-o noapte în care la fereastra ei se aude un zgomot: un uriaş şi o zânuţă se strecoară în dormitorul lui Chloe şi o conduc într-o aventură fantastică, pe un tărâm magic. Numai că, aşa cum vor descoperi curând cei trei, să recuperezi un zâmbet nu-i cea mai uşoară misiune.

„Fete Făt-Frumoase. 21 de basme din jurul lumii”, Szabó Enikő, Editura Vellant

Cartea aduce în prim-plan ideea de feminitate, propunându-și să demonteze prejudecata conform căreia eroinele de basm nu fac altceva decât să țipe la vederea balaurului ori să stea în turnuri, așteptându-l pe Făt-Frumos să le salveze. Subtilitatea, intuiția, gândirea logică, umorul sunt câteva dintre trăsăturile feminine ce ni se dezvăluie subtil prin aceste 21 de povești culese din toată lumea, dovedind că feminitatea nu funcționează drept contrariul masculinității, femeia netrebuind să fie rebelă, să acționeze contra ceva pentru a- și atinge scopul, pentru a trăi o viață împlinită, ci să fie permanent ea însăși.

„Dar Motan greșește”, Cristina Andone, Editura Nemira

Cărțile din seria Dar Motan ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos și sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său, Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.

Povestea: În Dar Motan greșește intrăm în spiritul Crăciunului, iar cei mici învață despre greșeli, dar și despre prietenie, familie și despre cum poți repara lucrurile, dacă îți dorești asta cu adevărat. Mitanța, mâța din Franța și o bună sfătuitoare a lui Dar, îi oferă acestuia o baghetă specială care să îl ajute să își repare greșelile: „Vei ști să preschimbi în ceva prețios ceva ce părea greșit și deloc frumos.“ Motanul va descoperi că magia este în fiecare dintre noi și că, în viață, „Cine nu greșește nu crește.“

„Curajos ca un leu”, Rachel Bright, Editura RAO

Nu trebuie să fii mare și curajos ca să îți găsești forța. Să fii mic nu e întotdeauna ușor. Totuși, atunci când un șoricel pornește în căutarea propriei voci puternice, descoperă că până și cea mai mică ființă poate avea o inimă de leu.

„Curajos ca un leu” este o poveste ilustrată pentru copiii de peste 2 ani. Un șoricel care mai tot timpul se simte prea mic și nesigur decide, într-o bună zi, că tot ce are nevoie să învețe este să ragă precum un leu. Prin urmare, ca să învețe, abordează un leu. Însă leului îi e frică de acesta, așa că șoricelul îl liniștește pe leu, devin prieteni și află că în fiecare dintre noi se află un șoricel și un leu în același timp.

Povestea, ilustrată de Jim Field, le transmite micilor cititori un mesaj important: nu contează cât de mari sau mici suntem, cu toții avem visuri pe care le putem realiza.

„Marie Curie pentru copii”, Amy M. O’Quinn, Editura Vellant

În Polonia natală, micuței Mania, cum era alintată Marie Curie de familie, îi plăcea să citească, să învețe și să exploreze natura. Mai târziu avea să devină una dintre cele mai cunoscute savante ale lumii.

Descoperirile ei revoluționare au condus la crearea domeniului fizicii atomice, ea inventând termenul de radioactivitate. A fost prima femeie care a câștigat Premiul Nobel și prima persoană laureată a acestuia în două discipline științifice diferite – chimie și fizică.

Incluzând numeroase fotografii de arhivă și referințe inedite, alături de o bibliografie cuprinzătoare și 21 de activități și experimente practice menite să pună în lumină viața și opera lui Curie, Marie Curie pentru copii reprezintă o resursă indispensabilă pentru micuții cercetători în devenire. Scrisă într-un limbaj clar și accesibil, cartea explorează în amănunt contextul în care prodigioasa cercetătoare și-a derulat activitatea științifică, furnizând nu doar o cronologie atentă a vieții acesteia, dar și ample detalii biografice și istorice, inclusiv profiluri ale altor personalități ale lumii științifice.

„Uimitoarele peripeţii ale liliacului Vico în Mirabelia”, Radu Țuculescu, Editura Polirom

Vico s-a născut într-o familie de lilieci-vampiri. Încă de mic a fost o excepție. Un nonconformist. Nu doarme atârnat cu capul în jos, precum părinții și frații săi. Se hrănește doar cu fructe, de aceea se declară, cu mândrie, fructarian! Are mult umor și e deosebit de talentat la muzică. Învață să cânte la saxofon, iar la ultima serbare școlară interpretează cu mare succes bluesuri pe scenă. După absolvire își ia saxofonul strălucitor ca aurul și pornește prin lume. Se oprește în Mirabelia, o țară la marginea mării, bogată în livezi și păduri. Aici o întâlnește pe șerpoaica Sarisa. Ce întâmplare, ce întâlnire, ce coincidență! Șerpoaica este solistă vocală de blues, una foarte apreciată în ținut. O șerpoaică vegetariană, maestră în prepararea siropurilor și a dulcețurilor! Dragostea pentru muzică îi va uni pe cei doi. Vor locui într-o pădure întinsă, bogată, unde viețuiesc animale dintre cele mai felurite. Mirabelia este o țară imperialo-regală – cum alta nu mai e pe lume –, condusă de un împărat (rinocerul uriaș) și de o regină (gazela grațioasă) care organizează anual, în marea poiană a pădurii, Balul toleranței, unde sunt invitate toate viețuitoarele din ținut. Numeroasele aventuri ale liliacului Vico și ale șerpoaicei Sarisa sunt palpitante, misterioase, pline de neprevăzut, de suspans, dar și de umor.

„Frumoasa albastră – Oceanele lumii”, Capucine MazilleMarguerite Tiberti, Editura Nemira

Viața a început în ocean. Ce adaptări au animalele marine și cum funcționează mimetismul? Cum arată viața tot mai în adânc? Cum se ascund moluștele, aricii-de-mare și alte crustacee? Toate aceste întrebări și multe altele primesc răspunsuri, în paginile splendid ilustrate ale acestei cărți, în care parcă ni se îngăduie să tragem cu ochiul la misterioasa viață a creaturilor marine.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: Lecturi de weekend: cărți despre istorie recentă, curaj și solidaritate

Lecturi de weekend: dezleagă mistere în paginile unor romane care te vor ține cu sufletul la gură

Lecturi de weekend: cărți din care afli lucruri despre tine

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...