Deficitul bugetar pentru anul 2023 este estimat la 68,3 miliarde de lei, adică 4,4% din PIB, relevă proiectul Legii bugetului de stat, făcut public marți seară de Ministerul de Finanțe. Creșterea economică prevăzută este de 2,8%, iar cheltuielile destinate investițiilor reprezintă 7,22% din PIB.
Conform proiectului Legii bugetului de stat pe 2023, bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 275.690,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 596.377,7 milioane lei credite de angajament și în sumă de 353.640,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 77.949,9 milioane lei.
Deficitul bugetar ESA în 2023 este estimat la 4,4% din PIB, iar în 2026 ar urma să ajungă la 2,9% din PIB, respectiv o reducere de 1,5 puncte procentuale față de 2023, încadrându-se la sfârșitul orizontului de prognoză (anul 2024) în prevederile regulamentelor europene.
Potrivit documentului, proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creștere economică de 2,8% prevăzută pentru 2023.
Totodată, în 2023 cheltuielile destinate investițiilor însumează 112,1 miliarde lei, adică 7,22% în PIB.
Guvernul estimează un deficit bugetar de 68,3 miliarde lei, în scădere față de 80 de miliarde de lei, cât este prognozat pentru anul în curs.
În 2023, Ministerul Apărării va primi mai multe fonduri de la buget.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, luni, la Prima News TV, că bugetul de stat pe 2023 va fi public cel mai probabil joi, după ședința Guvernului, el arătând că probabil într-o săptămână va trece prin comisia de buget și prin plenurile reunite ale celor două Camere, astfel că va fi aprobat până în sărbători și va intra în vigoare din prima zi a anului viitor.
Acesta a mai spus că vor fi reconfirmate aceste creșteri ale investițiilor, posibil să se ajungă la un procent de 7,4% în 2023.
În privința creșterii economice de 3%, purtătorul de cuvânt al PNL a spus: „Eu cred că va fi mai mare, nu pot să vă dau cifre”.
Referitor la calendarul adoptării bugetului, Stroe a precizat că acesta va merge în Parlament, unde va sta în dezbatere parlamentară atât cât va fi nevoie.