EXCLUSIV | ZIUA Z pentru aderarea României la Schengen. Fost șef al Statului Major: ”Decuplarea de Bulgaria ar însemna că noi primim «mărul otrăvit», cu o răspundere și o presiune foarte mari să securizăm frontierele și pe Sud, și pe Est”

EXCLUSIV | ZIUA Z pentru aderarea României la Schengen. Fost șef al Statului Major: ”Decuplarea de Bulgaria ar însemna că noi primim «mărul otrăvit», cu o răspundere și o presiune foarte mari să securizăm frontierele și pe Sud, și pe Est”
Publicat: 07/12/2022, 14:03

România este la doar o zi distanță de răspunsul la întrebarea dacă intră în spațiul Schengen, o decizie așteptată de 11 ani. Miniștrii Justiției și de Interne ai statelor membre ale Uniunii Europene vor ști de miercuri dacă vor mai avea, joi, la masa discuțiilor din Consiliul JAI subiectul includerii României, Bulgariei și Croației în spațiul de liberă circulație. Printre variantele vehiculate în ultimele zile ar fi și o decuplare a României de Bulgaria în decizia privind aderarea. Generalul Ștefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei, susține că posibilitatea de a fi rupți de Bulgaria este una foarte mare, însă, mergând pe linia acestui scenariu, România va primi, de fapt, „mărul otrăvit.”

Ștefan Dănilă a punctat și faptul că, dacă România și Bulgaria vor intra în același timp în Schengen, circulația ucrainenilor s-ar putea face cu ușurință, fiind mult îmbunătățită, în contextul războiului.

Scenariile înaintea deciziei privind extinderea Schengen

Două scenarii posibile sunt luate în calcul pentru extinderea Schengen: fie se amână votul, ceea ce ar duce la excluderea subiectului de pe agenda Consiliului JAI de joi 8 decembrie, fie votul va fi unul pozitiv pentru România.

Austria rămâne singurul stat membru al Uniunii Europene care se opune intrării României și Bulgariei în Schengen. Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au declarat că România va continua, până în ultimul moment, negocierile pentru a se ajunge la rezultatul dorit.

„Dacă suntem decuplați de Bulgaria, nu intră în Schengen-ul terestru nici Grecia”

În opinia fostului șef al Statului Major, o amânare sau un vot pentru România și separarea de Bulgaria ”sunt cam același lucru în momentul de față”.

„Posibilitatea de a fi rupți de Bulgaria este foarte mare, pentru că, în felul acesta, de fapt, noi primim «mărul otrăvit». Adică, o sarcină foarte mare pe noi va fi de a securiza frontierele și pe Sud și pe Est, pentru a proteja Schengen-ul. Față de varianta în care am intra la pachet cu Bulgaria, noi am avea și Sudul, nu doar partea de Est și Nord.

În cazul în care suntem decuplați de Bulgaria, nu intră în Schengen-ul terestru nici Grecia. Pentru că intrarea la pachet a României și Bulgariei înseamnă și intrarea Greciei în Schengen. Poate că, în felul acesta, se explică într-un fel problema expusă de austrieci – că odată intrate în Schengen Bulgaria și României, fluxul de migranți va fi mai mare, pentru că dinspre Grecia se va circula liber în spațiul Schengen, adică în Europa Centrală și de Vest.

Știm din 2015 ce probleme au fost cu fluxul de  migranți care au venit dinspre Turcia și Grecia, mai ales dinspre Grecia. Pe unde au trecut? Ei nu au trecut prin România, au trecut prin Bulgaria, dar au mers mai mult pe un drum cât mai scurt către Schengen, de fapt, către Europa de Vest, și asta însemna în momentul respectiv chiar trecea prin Serbia. Dar le-a fost mai ușor să treacă prin Serbia către UE și sârbii le-au favorizat trecerea pentru a nu rămâne la ei”, a explicat generalul Ștefan Dănilă.

„Probabilitatea ca migranții din Grecia să ajungă în Austria și Germania este extraordinar de mare”

În situația în care România și Bulgaria ar fi în Schengen, posibilitatea de a trece către Europa de Vest ar fi mult mai mare, susține generalul Ștefan Dănilă.

Probabilitatea ca migranții din Grecia să ajungă în Austria și în Germania este extraordinar de mare. Și atunci, va fi mai complicat pentru România, pentru că, prin Bulgaria, prin România, va trece fluxul de migranți care, de data asta, vor fi în Schengen. Odată intrați în Grecia, deja vor fi în Schengen. Ar fi o răspundere foarte mare pentru statul român, cu o presiune mare din punct de vedere financiar și din punct de vedere al resurselor umane.

Dar, cel mai grav este că, în momentul de față, fluxul de transport special auto din Ucraina către Bulgaria, către Grecia pentru alimentarea cu combustibil și fluxul cu alimente, cu materiale dinspre Grecia către Ucraina este perturbat. Știm cu toții ce cozi sunt cu tirurile la vamă la Giurgiu sau la trecerile dinspre Bulgaria.

În cazul în care am fi în Schengen – atât România, cât și Bulgaria -, problema de la frontiera noastră cu Bulgaria ar dispărea. Adică, această circulație a ucrainenilor ar fi mult, mult îmbunătățită și s-ar face cu ușurință. Dacă ar fi să vedem în perspectiva războiului din Ucraina și a ucrainenilor, sprijinul acestora s-ar face tocmai prin includerea României și Bulgariei, în același timp, în spațiul Schengen„, a explicat fostul șef al Statului Major General al Armatei.

„O amânare sau un vot pentru România și separarea de Bulgaria sunt cam același lucru în momentul de față”

Generalul Ștefan Dănilă a precizat că, pentru statele aflate acum în spațiu Schengen, adică UE din Europa de Vest-Centrală, apare un risc în plus al migrației care ar veni dinspre Grecia către aceste state, odată cu aderarea României și Bulgariei.

O amânare sau un vot pentru România și separarea de Bulgaria sunt cam același lucru în momentul de față. Ar însemna o lovitură destul de grea dată României, după ce am făcut atâtea eforturi pentru a demonstra că suntem europeni, pentru a ne integra cu adevărat în UE.

A nu fi în Schengen, de fapt, înseamnă că noi suntem un stat cu alt statut, suntem un membru inferior în cadrul Uniunii Europene”, susține fostul șef al Statului Major General al Armatei.


CITEȘTE ȘI:

Laude pentru Croația, critici pentru România și Bulgaria. Cancelarul Austriei invocă riscul de securitate: „Avem 100.000 de persoane care au trecut granița neregulamentar, dintre care 75.000 au traversat România, Bulgaria și Ungaria”

Raportul noii misiuni de evaluare Schengen contrazice declarațiile oficialilor străini care se opun aderării României. „Infrastructura IT este exemplară. Factorii de decizie au cunoștințe solide privind riscurile și tendințele migratorii”

EXCLUSIV | Pot fi România și Bulgaria separate la votul Schengen? Fost ministru de Interne: „Separarea ar însemna să instalăm pe Dunăre măsuri pe care acum nu le avem. A merge pe teza asta înseamnă a căuta un motiv de amânare”

EXCLUSIV | De ce se opune Austria aderării României la Schengen. Fostul ministru de Interne Dragoș Tudorache: ”Opoziția Austriei nu este ca cea a Olandei, motivele lor țin de gestionarea migrației. O amânare nu este oportună”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”