Într-o „ultimă încercare de a răsturna situația”, europarlamentarii români care fac parte din PPE se vor întâlni miercuri, la Viena, cu șeful Executivului austriac, cancelarul Karl Nehammer.
Eugen Tomac participă la o reuniune a „popularilor europeni”, prilej cu care a transmis că va căuta să răstoarne situația în favoarea României.
„Am ajuns la Viena, alături de alți colegi din PPE. Facem o ultimă încercare de a răsturna situația în favoarea țării noastre la întâlnirea pe care o avem cu Cancelarul austriac, Karl Nehammer. Până acum nu au convins pe nimeni din Uniunea Europeană cu argumentele lor, dar totuși, în mod absolut discriminatoriu, susțin că se vor opune accesului României în spațiul Schengen”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.
Europarlamentarul român a postat și o fotografie în care apare purtând un tricou pe care scrie în limba engleză „România merită în Schengen”.
Pe de altă parte, și europarlamentarul Rareș Bogdan a anunțat că va fi prezent la întâlnirea cu Nehammer. „La Aeroport, alături de Manfred Weber, în drum spre Viena. Ultimul Asalt. Ora 17.30 ne vom afla față în față cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei”, a notta pe Facebook Rareș Bogdan, eurodeputat PNL.
Europarlamentarii PPE se reunesc la Viena pentru o dezbatere privind migrația, întâlnire la care va participa și cancelarul federal austriac Karl Nehammer.