EXCLUSIV VIDEO | La ce trebuie să fie atenți românii în „febra cumpărăturilor” pentru Crăciun și Revelion? Sfaturile președintelui ANPC: ”Nu recomandăm achiziționarea de produse de la orice tarabă aflată pe trotuar”

Publicat: 12/12/2022, 13:56

„Febra cumpărăturilor” de sezon începe să se simtă în magazine și traficul urban, dar, pentru a nu suferi ulterior, și financiar, dar și din punct de vedere medical, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, îi avertizează pe români, la GÂNDUL EXCLUSIV, să se informeze temeinic în prealabil.

Comisarii ANPC sunt pregătiți pentru Comandamentul de iarnă, o acțiune cu o frecvență anuală în cadrul căreia sunt verificați operatorii economici din zonele turistice, dar președintele instituției face apel la consumatori înainte de a face orice achiziție în aceste zile în care oamenii se pregătesc pentru Crăciun și Revelion.

„În afară de obligația de a informa consumatorii, cred că cea mai importantă obligație a acestei autorități este să vegheze la siguranța și la protejarea intereselor economice ale consumatorilor”, a spus președintele ANPC, la GÂNDUL EXCLUSIV

Horia Constantinescu a anunțat pregătirea Comandamentului de iarnă din acest an și a dat o serie de recomandări esențiale pentru românii care merg la cumpărături pentru preparatele pe care le vor pune pe masa de sărbători, dar și pentru cadouri pe care le pregătesc celor dragi și vacanțele pe care le petrec cu familia la acest sfârșit de an.

„Aș începe cu bijuteriile, pentru că în ultimul an am desfășurat acțiuni de amploare în această zonă. Din păcate, s-au aplicat sancțiuni, din păcate, s-a procedat la confiscarea unei cantități însemnate de bijuterii, fie din lipsa marcajului, fie din alte motive, neconformități constatate de către colegii mei”, a precizat Horia Constantinescu.

Fiecare dintre deciziile pe care le luăm în sensul achiziționării de produse sau de servicii trebuie să aibă la bază informarea corectă și completă, este un prim pas. Trebuie să fim siguri că operatorul economic ne pune la dispoziție toate informațiile necesare, fie prin etichetarea produsului, fie prin furnizarea directă a acestor informații”, a spus Horia Constantinescu.

De exemplu, spune președintele ANPC, atunci când vorbim de servicii turistice, trebuie să fim siguri că informațiile prezentate reflectă realitatea, că au prețurile și tarifele, absolut toate taxele ulterioare promovării acelei excursii cuprinse – inclusiv taxele la nivel de destinație, pentru a nu crea surprize celor care aleg să consume un astfel de serviciu.

Fiecare dintre etapele pe care le parcurgem în momentul în care hotărâm să achiziționăm un produs trebuie făcut cu mare atenție, pentru că, nu de puține ori, în afara intereselor economice, există șansa să ne prejudicieze sănătatea sau oricare alta dintre exigențele pe care cu siguranță ar trebui să le avem noi înșine în vedere”, a precizat șeful ANPC.

Sfatul este ca orice produs sau serviciu să fie achiziționat numai cu bon fiscal – esențial pentru a putea depune ulterior o reclamație sau o sesizare -, deci de la operatori economici autorizați și nu de la persoane fizice cărora nu le cunoaștem istoricul.

„Trebuie achiziționat numai din spații autorizate, pentru că bonul fiscal nu poate fi emis de pe o tarabă aflată pe trotuar, de unde noi nu recomandăm achiziționarea niciunui fel de produs, nu numai pentru că nu se emite bonul fiscal, ci pentru că există neșansa de a fi vătămat de oricare dintre produsele achiziționate acolo.

Sfătuim, de asemenea, să nu alegem prestarea unor servicii de către o persoană fizică și nu un operator economic, în condițiile în care nu avem informații suficiente. Nu de puține ori, alegerea unei cazări în afara unei structuri autorizate a dat naștere unor surpriza neplăcute – în sensul că ceea ce se pretindea a fi direct pe plajă sau în imediata vecinătate a unei zone schiabile era la o depărtare mult prea mare sau pozele puse la dispoziția consumatorilor, de fapt, nu reflectau realitatea.

Deci, da, bonul fiscal îl poate emite doar un operator economic și da, este obligatoriu să îl avem la momentul la care achiziționăm un produs și dacă este nevoie să depunem o sesizare, ceea ce înseamnă că trebuie să achiziționăm numai de la persoane – fizice sau juridice – autorizate pentru a presta sau vinde anumite produse”, a subliniat președintele ANPC.

„Nu trebuie să propovăduim permanent lucrurile pe care le-am mai spus”

În ceea ce privește „provocările” de la târgurile de sărbători, unde nu toți comercianții emit bonuri fiscale, Horia Constantinescu a explicat că organizarea evenimentelor cade în sarcina administrației publice locale, iar angajații ANPC fac acțiuni de informare și au atribuții de verificare a lor, în limita competențelor legale.

„Noi nu facem parte din categoria Martorilor lui Iehova, nu trebuie să propovăduim permanent lucrurile pe care de-a lungul timpului le-am mai spus. Suntem autoritatea care a inițiat ideea cazierului comercial. Atât timp cât, de-a lungul anilor, autoritatea noastră, prin intermediul comisarilor, a mai oferit sfaturi operatorului economic, lucru care se poate vedea din acestă evidență, fie din registrul unic de control, cu siguranță că nu suntem chemați ca în fiecare an să-i aducem aminte să își facă din nou curat sau să pună lucrurile în ordine”, a explicat Horia Constantinescu.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu

Un apel al șefului ANPC a fost adresat și responsabililor cu organizarea târgurilor de Crăciun.

„Trebuie să luăm în calcul că organizarea acestora cade în general în sarcina administrației publice locale. Sunt cei care, da, din dorința de a încuraja producătorii locali, pun la dispoziția celor care cel puțin pretind că sunt producători locali spații de comercializare. Dar iată că, iar, din păcate, am depistat inclusiv în spațiile de piață ale unora dintre localități, nu numai în cadrul târgurilor de Crăciun, persoane fizice care se pretindeau a fi producători, în condițiile în care acest lucru nu reflecta realitatea.

Trebuie să înțelegem că fiecare dintre autorități este în slujba cetățeanului, deci a consumatorului, și fiecare dintre noi trebuie să facem lucrurile exact așa cum trebuie, nu putem încuraja comercializarea fără casă de marcat sau nu putem încuraja comercializarea unor produse în condițiile în care nu avem date suficiente despre cel care le comercializează. Trebuie ca împreună, umăr la umăr, să facem tot ce ne stă în putință ca lucrurile să fie respectate”, a mai spus Horia Constantinescu.

În 2021, conform ultimului raport anual al ANPC, în cadrul Comandamentului de iarnă, în zona Bucovina, zona Braşov, zona Valea Prahovei, Maramureş – zona Moisei, Vişeu, Valea Izei, Borşa, comisarii de la Protecția Consumatorilor au desfăşurat controale la 299 de operatori economici și au descoperit abateri la cei mai mulți dintre ei, respectiv 254 (84,95%).

  • Pentru deficiențele constatate s-au aplicat 379 de sancțiuni contravenționale, constând în 177 de avertismente şi 202 amenzi în valoare totală de 1.628.500 de lei.
  • S-au oprit de la comercializare produse în valoare de 95.351 de lei (oprire temporară de produse în valoare de 13.793 de lei şi oprire definitivă şi retragerea din circuitul consumului uman de produse în valoare de 81.558 de lei).
  • S-au dispus 39 de măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor şi s-a emis o propunere de suspendare a activităților până la 6 luni.

Urmăriți interviul integral aici:

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar