Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație a lui Cristian Popescu Piedone, formulată după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul incendiului din clubul „Colectiv”.
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat definitiv, în 12 mai 2022, de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.
După această condamnare definitivă, Piedone și alți condamnați din același dosar au apelat la o cale extraordinară de atac: recursul în casație.
Judecătorii de la instanța supremă au admis, în principiu, cererile fostului primar al Sectorului 4, dar și cele formulate de alți condamnați din dosar. Este vorba despre George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI și care au fost condamnaţi la câte 8 ani şi 8 luni închisoare.
De asemenea, a fost admis, în principiu, și recursul în casație formulat de Alin George Anastasescu, fost patron al clubului „Colectiv”, condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare, și al lui Cristian Niţă, director al firmei de artificii, care a primit 2 ani şi 6 luni cu suspendare.
„Admite, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Matei George Petrică, Popescu Cristian Victor Piedone, Anastasescu Alin George, Niţă Cristian Mihai și Radu Antonina împotriva deciziei penale nr.566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016.
Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 februarie 2023.
Respinge cererile de suspendare a executării deciziei atacate formulate de inculpaţii Matei George Petrică şi Popescu Cristian Victor Piedone. Se vor cita recurenţii inculpaţi Matei George Petrică, Popescu Cristian Victor Piedone, Anastasescu Alin George, Niţă Cristian Mihai și Radu Antonina, intimaţii inculpaţi, intimatele părţi civile, intimatele părţi responsabile civilmente şi intimatele persoane vătămate. Se va emite adresă către Baroul Bucureşti în vederea desemnării a câte un apărător din oficiu pentru inculpaţi. Se vor încunoştinţa apărătorii aleşi ai părţilor.
Definitivă”, a stabilit, miercuri, Înalta Curte.
Conform Codului de Procedură Penală, hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat, pe 12 mai, de Curtea de Apel București, la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv.
Deși inițial la Tribunalul București a primit o pedeapsă de 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare, judecătorii au admis apelul făcut de primarul Sectorului 5 și au diminuat pedeapsa la 4 ani cu executare. Este important de știut faptul că în timpul procesului, judecătorii de la CAB au eliminat forma care agrava condamnarea și anume infracţiunea de abuz în serviciu.
În același dosar au fost condamnați și patronii clubului Colectiv: Paul Gancea la 6 ani şi 4 luni de închisoare, Costin Mincu la 8 ani de închisoare și Alin George Anastasescu la 11 ani şi 8 luni de închisoare.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au murit 64 de oameni.
În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, iar 146 au fost spitalizate.