VIDEO | Percheziții în Ploiești, la trei persoane bănuite de fraudă informatică și fals în înscrisuri oficiale. Doi suspecți au fost arestați pentru 24 de ore și puși sub control judiciar

Publicat: 09/12/2022, 13:43

Trei persoane au fost conduse la audieri, iar două dintre ele au fost reținute pentru 24 de ore și, ulterior, puse sub control judiciar într-un dosar de fraudă informatică, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals privind identitatea, în urma unor percheziții domiciliare în municipiul Ploiești.

Mai exact, cei trei suspecți sunt bănuiți că, în perioada septembrie 2021- aprilie 2022, ar fi contractat credite bancare pe numele altor persoane, de la diferite institutii financiare, falsificând mai multe documente.

”Ieri, 8 decembrie 2022, poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiesti și 3 mandate de aducere, emise pe numele a trei persoane, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunilor de fraudă informatică, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals privind identitatea”, transmite Poliția Română printr-un comunicat.

Din datele și probele administrate, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada septembrie 2021- aprilie 2022, bănuiții ar fi contractat credite bancare pe numele altor persoane, de la diferite institutii financiare, falsificând în acest sens mai multe documente, transmite sursa citată.

Persoanele vizate au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, doi dintre bănuiți au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, față de aceștia fiind dispusă, ulterior, măsura controului judiciar.

”Cercetările sunt continuate de către Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul poliției.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Cum a apărut Pamela Anderson la ultimul eveniment. Fanii ei sunt uluiți: „Ce s-a întâmplat...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Cât de potent este Alfred Bulai. Mărturii șocante din instanță
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Rapperul Sean „Diddy” Combs, dat în judecată de 120 de persoane: "Sunt răniți, speriați și...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. De ce cad frunzele toamna?