Investițiile nete în economia României, tot mai mari. Cu cât au crescut față de anul trecut

Investițiile nete în economia României, tot mai mari. Cu cât au crescut față de anul trecut
Investiții nete de aproape 35 de miliarde de lei în economie / Sursa foto: Profimedia
Publicat: 09/12/2022, 13:59

Investițiile nete din economia României au ajuns în primele nouă luni ale acestui an la 96,42 de miliarde de lei, o creștere cu 4,5% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de către Institutul Național de Statistică (INS).

Creșteri au fost înregistrate în fiecare trimestru din anul acesta, raportat la valorile similare din 2021, potrivit aceleiași surse.

„În trimestrul III 2022 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 39,356 miliarde lei, în creştere cu 13,3%, comparativ cu trimestrul III 2021. În perioada 1.I-30.IX.2022 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 96,422 miliarde lei, în creştere cu 4,5%, comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2021”, arată datele INS.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022, comparativ cu perioada similară din anul 2021, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 4,5%, creştere înregistrată la elementele de structură lucrări de construcţii noi cu 5,5% şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 4,9%.

Scădere s-a înregistrat la elementul de structură „alte cheltuieli” (8,2%).

Sursa foto: INS

Ce sunt investițiile nete

În trimestrul III 2022, comparativ cu trimestrul III 2021, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 13,3%, creştere înregistrată la toate elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 20,7%, alte cheltuieli cu 11,7% şi la lucrări de construcţii noi cu 9,7%.

Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc).

Sursa foto: INS

Produsul intern brut în trimestrul III 2022 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,3% comparativ cu trimestrul II 2022, informează marți Institutul Național de Statistică.

Totuși, Banca Națională a României (BNR) a avertizat că economia românească va cvasi-stagna în trimestrele III și IV 2022, după ce comerțul cu amănuntul și producția industrială au scăzut. În plus, BNR estimează că economia va încetini puternic, sub potențialul de creștere, care este de 3%, în ultimul trimestru al anului viitor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
Mașinile interzise pe șosele. Ordinul UE pentru cei care alimentează cu motorină. Când devine lege
Schimbări în supermarketuri. Noi obligații pentru producători
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Warren Buffett spune că ar putea rezolva „în 5 minute” una dintre marile probleme ale...