Doi români au fost reținuți în Bulgaria, după ce au fost prinși când transportau 70 de migranți cu un autocar. Procurorii din țara vecină au deschis un dosar penal pe numele lor.
Autoritățile bulgare au depistat, duminică dimineața, 70 de migranți ilegali care se aflau într-un autobuz dintr-o parcare de pe o autostradă din apropierea orașului Sliven.
Migranții dădeau semne de epuizare, așa că autoritățile de la Sofia i-au dus de urgență la spital.
Paisprezece dintre bărbați, care nu aveau documente, dar au spus că sunt de origine afgană, au fost transportați la spital, iar trei vor rămâne sub observație medicală până se vor recupera, a transmis poliția.
Doi cetățeni români, dintre care unul era șoferul de autobuz, au fost reținuți, iar procurorii au deschis un dosar penal, scrie Reuters.
Bulgaria este situată pe o rută folosită de migranții din Orientul Mijlociu și Afganistan pentru a intra în Uniunea Europeană.
Majoritatea nu intenționează să rămână în cel mai sărac stat membru al blocului comunitar, dar caută să treacă în țările mai bogate din Europa de Vest, folosind rețele de contrabandiști.
Bulgaria și-a intensificat controalele la granița cu Turcia, precum și în întreaga țară, pentru a combate un aflux de migranți în creștere și pentru a dovedi că este capabilă să păzească în mod corespunzător frontiera externă a Uniunii Europene.
Sofia a fost blocată să intre în zona Schengen de către Austria și Olanda din cauza problemelor de securitate, pe 8 decembrie.