200 de angajați și foști pacienți au protestat în curtea spitalului din Orșova | VIDEO

Publicat: 13/12/2022, 12:55

Situație dramatică în orașul Orșova din județul Mehedinți. Peste 200 de angajați și-au intrerupt temporar activitatea, după ce au aflat că de la 1 ianuarie ar putea rămâne fără locuri de muncă. Lor li s-au alăturat și foști pacienți, dar și localnici.

Protestul a început la ora 10:00, atunci când două sute de angajați au ieșit în curtea spitalului, disperați că de la 1 ianuarie vor rămâne fără locul de muncă.

Situația a ajuns aici din cauza faptului ca primarul orașului nu vrea sa voteze rectificarea bugetară și, începând cu 1 ianuarie, nu vor avea bani pentru facturi și nici pentru salarii. Deja mulți și au făcut referate pentru a fi transferați la alte spitale.

„O decizie foarte grea de luat. Nu prea avem ce face. Fără locul de muncă rămânem pe drumuri”, a spus o angajată.

Reprezentanții SANITAS au participat și ei la protestele din Orșova

La protest au participat și liderii federației sindicale SANITAS.

„Unica revendicare pe care o avem în momentul de față este restabilirea colaborării, iar salariații sa aibă alte preocupări legate de locul de muncă. Simt un risc mare că își pierd locul de muncă? Categoric da”, spune Mitrea Grăniceru, lider SANITAS.

Angajaților li s au alăturat și foști pacienți ai spitalului, oameni care au venit și de la 30 de kilometri depărtare.

Conducerea spitalului spune de asemenea că, în cazul în care Consiliul Local nu votează noul stat de funcții în două zile, la 1 ianuarie toți angajații ar trebui sa plece acasă.

În spitalul din Orșova lucrează peste 300 de angajați.

Elena Ailuţoaei
Jurnalist de eveniment și investigatii, generatia presei anilor 2000. Licențiată în Comunicare Socială și Relații Publice la SNSPA, a devenit cunoscută mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?