Un gibon de la Grădina Zoologică din Zagreb a prezis învingătoarea partidei dintre Croația și Argentina din semifinalele Cupei Mondiale din Qatar, meci care va avea loc în această seară de la ora 21:00.
Astfel, potrivit animalului, care a devenit între timp mascota Grădinii Zoologice din Zagreb, Croația va fi echipa care se va califica pentru a doua oară consecutiv în finala Campionatului Mondial, învingând în prima semifinală Argentina lui Messi.
De altfel, de la începutul Cupei Mondiale, instituția s-a angajat în jocul pronosticurilor. Și pentru asta, au apelat la Kent, un gibon de 25 de ani, care a greșit până acum doar o singură dată în predicțiile sale. Mascota a prezis și în 2018 că reprezentativa Croației va ajunge în finala Campionatului Mondial din Rusia, lucru care s-a și întâmplat de altfel.
Astfel, animalul a repetat predicția și astăzi, când în fața lui au fost puse două lăzi cu fructe. Gibonul s-a repezit spre cea care avea atârnat steagul Croației, ba chiar s-a și așezat acolo, ceea ce dă o încredere enormă celui care se ocupă de grădina zoologică.
„Nu-mi amintesc altă dată când Kent a fost atât de încrezător în a prezice victoria ”, a spus Damir Skok presei croate.
„Kent a dat verdictul și… știe despre ce vorbește ”, a conchis el, potrivit rtl.be.
Croația întâlnește marți de la ora 21:00 (ora României) Argentina în prima semifinală a Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar.