Top 20 cele mai bune filme de Crăciun din toate timpurile | VIDEO

Top 20 cele mai bune filme de Crăciun din toate timpurile | VIDEO
Publicat: 23/12/2022, 09:30

Crăciunul a ajuns să reprezinte lucruri diferite pentru oameni de-a lungul anilor, iar titlurile pe care le-am adunat pentru tine în acest Top 20 cele mai frumoase filme de Crăciun reflectă exact acest lucru.

Dacă ești o fire tradițională și te simți nostalgic, vei fi încântat să vezi unde s-au clasat „It’s A Wonderful Life” și „„Miracle on 34th Street” pe lista noastră de filme de Crăciun. Dacă în această perioadă a anului îți place să stai în preajma televizorului, așteptând cu nerăbdare filmele clasice difuzate în fiecare decembrie, uită-te la „Home Alone” și la „A Christmas Story”.

Ești fan filme horror? „Krampus” și „Gremlins” sunt ceea ce îți trebuie. Și dacă pentru tine Crăciunul înseamnă să călătorești într-un loc unde nu vrei să fii, blocat într-o clădire cu oameni care nu-ți plac, avem filmul suprem pentru tine: „Die Hard”.  Vezi mai jos lista noastră cu Top cele mai bune 20 de filme de Crăciun din toate timpurile.

20. „The Christmas Chronicles” (2018)

În era rețelelor de streaming s-au produs multe filme care au dispărut rapid din memoria telespectatorilor. Dar această producție simpatică și îndrăzneață de la Netflix, care îl are în rolul principal pe Kurt Russell ca Moș Crăciun morocănos, dar bun la inimă (și insistent) care își petrece un Ajun de Crăciun ajutând o familie cu copii cu probleme să scape de o serie de probleme. A urmat în 2020 o continuare care, deși nu este la fel de bună, extinde apariția de ultim moment a lui Goldie Hawn ca doamna Claus la sfârșitul filmului originalul.

19. „Krampus” (2015)

Filmele de groază de Crăciun sunt propriul lor subgen (vor fi mai fi și altele în acest top), folosind cea mai minunată perioadă a anului ca fundal pentru o poveste înfricoșătoare. Această comedie de groază din 2015 nu are întotdeauna echilibrul între sperietură și râs, dar povestea despre o familie certăreață vizitată de spiritul demonic al lui Krampus, un fel de anti-Moș Crăciun trimis să-i pedepsească pe obraznici, beneficiază de o distribuție grozavă. (Toni Collette, Adam Scott, Allison Tolman, David Koechner) și are câteva scene cu adevărat inventive.

18. „Scrooged” (1988)

O comedie neagră despre latura mult prea comercială a Crăciunului? Este o aluzie cinică la faptul că sărbătorim o dată pe an bunătatea și abnegația? Sau o descriere sinceră a unui bărbat transformat de sărbători? Este destul de greu de stabilit despre ce este acest film, dar sigur o să îți placă atât Bill Murray cât și simpatica actriță Carol Kane, în rolul fantomei.

17. „The Holiday” (2006)

Cameron Diaz și Kate Winslet joacă rolurile unui editor de trailere de filme și al unui reporter la un ziar, care decid să facă schimb de locuințe cu puțin timp înainte de Crăciun. Astfel, Iris (Kate Winslet), aflată acum în L.A., își face prieten un scenarist bătrân interpretat de Eli Wallach și (în cele din urmă) se îndrăgostește de un compozitor cu suflet bun interpretat de Jack Black. Între timp, Amanda (Cameron Diaz), instalată în Surrey, se cunoaște fără să vrea cu fratele personajului lui Winslet, interpretat de Jude Law. Un film ușurel și frumos, în care dragostea învinge, numai bun de văzut de Crăciun.

16. „Home Alone” (1990)

Nostalgia și vacanțele au ambele un mod interesant de a deforma emoțiile. Combinate, sunt greu de ignorat, mai ales când vine vorba de filme care ne-au cucerit când eram mai tineri. De aceea, este imposibil să nu incluzi pe lista cu cele mai bune filme de Crăciun și „Home Alone” – hit-ul regizat de Chris Columbus, scris de John Hughes, în care personajul lui Macaulay Culkin este lăsat în urmă în mod neașteptat când familia lui pleacă fără el la Paris, din greșeală.

15. „Love Actually ”(2003)

„Opinia generală tinde să fie că lumea în care trăim este guvernată de răutate și lăcomie, dar eu nu sunt de acord pentru că mie mi se pare că dragostea este peste tot”, spune regizorul „Love Actually”, Richard Curtis. 

De la noul Prim Ministru burlac și arătos (Hugh Grant) care se îndrăgostește la câteva minute de la instalarea sa în Downing Street nr. 10 de drăgălașa tânără angajată să asigure protocolul, la un scriitor (Colin Firth) ce evadează din Londra în Sudul Franței pentru a-și îngriji inima rănită și care găsește dragostea în lac. De la o soție și mamă (Emma Thompson) care crede că soțul ei o înșală (Alan Rickman), la o proaspătă mireasă (Keira Knightley) care nu înțelege distanța păstrată de cel mai bun prieten al soțului ei. Dragostea creează un haos pentru toți cei de mai sus. Aceste evenimente se petrec în Londra în perioada Crăciunului și sunt spuse și filmate cu mult umor și romantism și cu acel dulce amar pe care-l trăiesc toți cei norocoși sau ghinioniști atunci când sunt sub vraja dragostei.

14. „Elf” (2003)

Uneori, actorul potrivit în rolul potrivit este aproape tot ce ai nevoie pentru un rezultat de succes. Acest film plăcut și amuzant îl are pe Will Ferrell în rolul lui Buddy, un om care a crescut la Polul Nord, care trăiește cu impresia greșită că este un elf, în ciuda faptului că s-a transformat într-un adult greoi, cu prea puțină îndemânare pentru îndatoririle de spiriduș, cum ar fi fabricarea de jucării. În cele din urmă, trebuie să-și găsească drumul în lumea oamenilor atunci când călătorește la New York în căutarea tatălui său natural (James Caan).

13. „The Muppet Christmas Carol”

Primul proiect Muppet pe marele ecran după moartea lui Jim Henson în 1990, „The Muppet Christmas Carol” conține câteva melodii grozave ale lui Paul Williams și îi plasează inteligent pe mereu fermecătorii Muppets în rolurile familiare din Dickens. Dar de departe cea mai spectaculoasă este interpretarea lui Michael Caine în rolul lui Ebenezer Scrooge. Caine joacă de parcă nici nu-și dă seama că este înconjurat de păpuși, asigurându-se că filmul funcționează mai întâi ca o adaptare emoționantă a lui Dickens, iar în al doilea rând ca un film cu Muppet.

12. „Blast of Silence” (1961)

Un adevărat clasic cult, acest film noir cu buget mic regizat de Allen Baron se desfășoară pe fundalul unui New York îmbrăcat de sărbători. Cu toate acestea, este orice altceva decât un Crăciun fericit pentru Frank Bono (și Baron), un asasin din Cleveland care este în oraș pentru un job. Amestecând filmări de locație cu narațiune lirică, combină teme ofertante cu un sentiment de singurătate existențială. Filmul ar scoate la suprafață alte emoții dacă nu ar fi plasat de Crăciun, dar bucuria sărbătorilor crește sentimentul de alienare și disperare. Nu toată lumea este destinată să aibă sărbători fericite. Unii s-ar putea să nu reușească nici măcar să iasă în viață din această perioadă.

11. „The Nightmare Before Christmas” (1993)

Nu poți să nu te întrebi dacă acesta este un film de Crăciun sau unul de Halloween. De ce să alegi unul când este evident ambele? Totuși, povestea este cea a unui spirit macabru cu suflet bun care învață adevăratul sens al Crăciunului. Regizat de vrăjitorul stop-motion Henry Selick după o poveste de Tim Burton, lungmetrajul construiește o mitologie elaborată din sărbători și o populează cu personaje îndrăznețe, cu lecții de învățat și adversități de depășit.

10. „Gremlins” (1984)

La fel cu „Nightmare Before Christmas”, „Gremlins”, filmul de groază al lui Joe Dante, e făcut de parcă cineva ar fi vrut să vadă cât de rău ar putea strica o grămadă de mici monștri decorul unui alt clasic de Crăciun. Răspunsul: destul de rău! Amplasat într-un oraș idilic american, Kingston Falls, „Gremlins” prezintă o creatură drăgălașă a cărei progenitură diabolică înnebunește tot orașul în timp ce se pregătește de Crăciun. Ca de obicei, Dante amestecă ironia cu sărbătoarea, iar filmul evoluează dintr-unul de groază într-o trimitere relaxată atât la sărbători, cât și la filmelor de la Hollywood care le celebrează.

9. „Edward Scissorhands” (1990)

Tim Burton are în mod clar o pasiune pentru Crăciun care se extinde dincolo de „A Nightmare Before Christmas”. „Batman Returns”, spre exemplu, folosește vacanța cu un efect memorabil. Dar „Edward Scissorhands” al lui Burton merge și mai departe, tratând un bărbat sensibil, creat în laborator, cu foarfece în loc de mâini (Johnny Depp) ca pe o figură prea pură pentru această lume, care coboară într-o suburbie americană unde este sărbătorit, apoi persecutat.

8. „It Happened on Fifth Avenue”

Un film grozav de Crăciun despre care nu știu destui oameni, „It Happened on Fifth Avenue” a luat un Oscar pentru cea mai bună poveste originală. Lungmetrajul își câștigă publicul prin căldură și sinceritate, aducând pe ecran o poveste despre noi începuturi și inimile schimbate de dificultățile reale cu care se confruntă cei care ajung în New York în căutarea visului american într-o epocă postbelică menită să aducă prosperitate tuturor.

7. „Carol” (2015)

„Carol”, în regia lui Todd Haynes are șase nominalizări la Oscar și descrie sărbătorile ca pe un moment al posibilității și al pericolului, ca o dragoste intensă, interzisă, care se desfășoară pe fundalul sărbătorilor de Crăciun din 1952. Filmul o are în rolul principal pe Cate Blanchett ca gospodină nefericită, care se îndrăgostește pe neașteptate de Therese (Rooney Mara), o gestionară de magazin. Dar relația lor pare condamnată înainte de a începe cu adevărat, odată ce Carol este amenințată că nu-și va mai putea vedea copilul. „Carol” folosește decorul de vacanță mai mult decât ca pe un fundal: Haynes umple filmul cu luminile de Crăciun, sigur, dar el surprinde și spiritul sărbătorilor prin relația dintre Carol și Therese. Trecerea unui an lasă loc unui potențial nou început al următorului – pentru cei care pot răzbate.

6. „Die Hard” (1988)

Oricât de ciudat ar suna, multe dintre aceleași calități ale lui „Carol” fac, de asemenea, din „Die Hard” un film grozav de Crăciun, indiferent ce spune Bruce Willis. Da, lungmetrajul regizat de John McTiernan este unul dintre cele mai bune filme de acțiune făcute vreodată; da, l-a transformat pe Willis din acel tip banal din „Moonlighting” într-un star de cinema cu drepturi depline. Dar este, de asemenea, o poveste despre pierdere și reînnoire în care polițistul newyorkez jucat de Willis, John McClane, trebuie să navigheze în lumea ciudată din L.A. și să doboare o grămadă de pseudo-teroriști Eurotrash pentru a-și repara căsnicia. Reconcilierea cu soția sa la timp pentru sărbători este misiunea cea mai importantă a lui McClane.

5. „Bad Santa” (2003)

O comedie neagră, răutăcioasă, aparent în război cu spiritul Crăciunului, „Bad Santa” devine până la final un film de Crăciun plin de căldură, în mare parte datorită jocului vedetei Billy Bob Thornton. Acesta este un escroc bețiv, care își folosește jobul ca Moș Crăciun la mall pentru a fura. Willie Soke, personajul lui Thornton, reușește totuși să formeze o familie improbabilă cu un copil neadaptat (Brett Kelly) și cu o barmaniță (Lauren Graham). Regizorul Terry Zwigoff păstrează umorul întunecat fără a pierde din vedere umanitatea personajelor sale.

4. „A Christmas Story” (1983)

Ralphie, un băiețel de 9 ani, visează să aibă o armă Red Rider BB și încearcă să îi convingă pe toți că acesta este cadoul perfect. Dar în încercarea lui se confruntă cu refuzul părinților, al învățătorului și chiar al lui Mos Crăciun însuși. Crăciunul se apropie și Ralphie îl vizitează pe Moș la magazinul universal sperând să obțină cadoul dorit. Oare îl va primi de Crăciun?

3. „A Christmas Carol” (1951)

Ce face grozavă această adaptare a lui „A Christmas Carol”? Mai presus de toate, este actorul care joacă rolul lui Ebenezer Scrooge. Au existat multe filme memorabile cu Scrooge, dar puține la fel de memorabile ca cel cu Alastair Sim. El nu este doar terifiant de convingător ca avar în primele scene ale filmului, ci și incredibil de emoționant  ca om coplet schimbat în momentele sale finale.

2. „Miracle on 34th Street” (1947)

Aceasta este povestea minunată a unei fete (Natalie Wood) a cărei mamă (Maureen O’Hara) angajează fără să vrea, ca Moș Crăciun în magazinul universal Macy’s, pe cineva care ar putea fi adevăratul Kris Kringle. Ceea ce urmează este parțial fantezie, parțial romantism (pe măsură ce personajul lui O’Hara începe să se îndrăgostească de un vecin fermecător), dar și un mod extraordinar de a încuraja copiii să rămână copii cât de mult timp pot. În cea mai mare parte, filmul, scris și regizat de George Seaton, este o bucată irezistibilă de spirit de Crăciun, făcut de neuitat și cu ajutorul lui Edmund Gwenn ca omul care ar putea fi Moș Crăciun.

1. „It’s a Wonderful Life” (1946)

Filmul clasic al lui Frank Capra îl are pe Jimmy Stewart în rolul lui George Bailey, salvatorul involuntar al Bedford Falls, un bărbat a cărui bunătate și generozitate a atins mai mulți oameni decât își dă seama, dar pentru că nu realizează asta, când se apropie Crăciunul care se anunță sumbru, el este gata să se sinucidă. Până când un înger pe nume Clarence (Henry Travers) apare și îl ajută să înțeleagă alegerile pe care le-a făcut.

Deși a devenit sinonim cu bucuria sărbătorilor, filmul lui Capra este unul special datorită dorinței sale de a merge în locuri întunecate ale minții și ale sufletului și datorită capacității lui Stewart de a interpreta un om a cărui lume se prăbușește.

Foto: Netflix


CITEȘTE ȘI: Filme de dragoste – Top 30 cele mai bune filme romantice

Top 10 cele mai bune filme de Halloween | Video

TOP 10 filme biografice | VIDEO

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?