Preotul Emil Nedelea Cărămizaru este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 19:00.
Preot prof. dr., jurist, Emil Nedelea Cărămizaru este, începând din anul 2007, Parohul Bisericii Voievodale „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, “Kilometrul Zero” al României – ctitorie a Sfântului Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu.
În anul 2014, la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea Sfinților Brâncoveni, cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, a întocmit documentația necesară deshumării, după 300 de ani, a Sfântului Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu din cripta sa istorică de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”. Documentația a fost avizată de o Comisie din cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, aceasta fiind condusă de Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, Directorul Onorific al Institutului.
Începând cu anul 2008 și până în prezent a coordonat amplele lucrări de restaurare și repunere în valoare a ctitoriei brâncovenești, monument istoric de importanță națională, din inima Bucureștiului.
Urmărește interviul integral cu preotul Emil Nedelea Cărămizaru doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.