Altercația s-a produs, vineri, în jurul orei 10.50. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Municipiului Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Morunglav, județul Olt (Gheorghe Barbu – n.red.), în timp ce se afla pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Slatina, ar fi fost agresat fizic de către un bărbat, în 48 de ani, din orașul Balș, județul Olt (George Udrişte – n.red.)”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.
Gheorghe Udrişte a declarat că Gheorghe Barbu l-a înjurat şi l-a ameninţat şi că tot ce a făcut a fost să se apere.
„Am fost înjurat, ameninţat, provocat, motiv pentru care m-am întors şi l-am întrebat ce are cu mine. M-a luat de piept, a vrut să mă lovească în faţă, şi atunci n-am făcut decât să mă apăr şi l-am împins. Am făcut plângere la Poliţie pentru loviri şi ameninţări. Nu am o explicaţie, dar trăim şi momente de genul acesta”, a declarat Udrişte, pentru reporter24.ro.
Potrivit IPJ Olt, în momentul producerii incidentului, George Udrişte se afla în concediu de odihnă.
„În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte, care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt va dispune declanșarea cercetării disciplinare față de polițist, prin Biroul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale în consecință. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt. Precizăm faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Olt se disociază de astfel de comportamente care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei”, mai precizează IPJ Olt.