Prima pagină » Actualitate » NASA, anunțul care schimbă tot: două planete, alcătuite din apă!

NASA, anunțul care schimbă tot: două planete, alcătuite din apă!

NASA, anunțul care schimbă tot: două planete, alcătuite din apă!

Cu ajutorul telescoapelor Hubble și Spitzer, NASA a putut stabili că, foarte probabil, două planete îndepărtate sunt alcătuite din apă. Cercetarea așa-numitelor „lumi de apă” orbitează în jurul unei stele pitice roșii, cel mai mic și mai rece tip de stea.

Anunțul oficial a fost făcut de Jet Propulsion Laboratory al NASA, transmite CNN.

La ce distanță sunt planetele din apă

Potrivit NASA, planetele apoase se află la 218 ani-lumină distanță de Pământ, în constelația Lyra, și sunt „diferite de orice altă planetă găsită în sistemul nostru solar”. Descoperirea a fost prezentată într-un studiu publicat în revista Nature Astronomy.

O echipă de cercetători condusă de Caroline Piaulet, doctorandă la Institutul de Cercetare a Exoplanetelor din cadrul Universității din Montreal, a folosit telescoapele spațiale Hubble și Spitzer ale NASA pentru a observa sistemul planetar îndepărtat Kepler-138. Cercetătorii știau de existența a trei exoplanete în cadrul sistemului Kepler-138, dar abia acum au descoperit că două dintre ele sunt probabil alcătuite din apă.

De asemenea, au descoperit dovezi pentru o a patra planetă care nu fusese descrisă până acum. Oamenii de știință nu au detectat în mod direct apă la exoplanetele Kepler-138c și Kepler-138d. În schimb, au comparat dimensiunile și masele planetelor și au aflat că „o parte semnificativă din volumul lor – până la jumătate – ar trebui să fie alcătuită din materiale mai ușoare decât rocile, dar mai grele decât hidrogenul sau heliul”.

Iar cei de la NASA au stabilit că apa este candidatul cel mai probabil pentru un material care este mai ușor decât rocile, dar mai greu decât hidrogenul sau heliul.

Anterior, am crezut că planetele care erau puțin mai mari decât Pământul erau niște bile mari de metal și rocă, ca niște versiuni la scară redusă ale Pământului, și de aceea le-am numit super-Pământuri. Cu toate acestea, am demonstrat acum că aceste două planete, Kepler-138c și Kepler-138d, sunt destul de diferite din punct de vedere al naturii și că o mare parte din întregul lor volum este probabil compusă din apă”, a declarat Björn Benneke, coautor al studiului și profesor de astrofizică la Universitatea din Montreal.

Totodată, NASA a mai stabilit că temperaturile ridicate de pe aceste planete înseamnă că ele ar putea fi învăluite într-o atmosferă de aburi.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și