EXCLUSIV VIDEO | Ioana Dichiseanu nu exclude să devină din nou mamă: ”Îmi doresc…”

Publicat: 21/12/2022, 11:00

Ioana Dichiseanu, fiica marelui actor Ion Dichiseanu, a adus în acest an pe piața muzicală un proiect de anvergură, fiind prima artistă din ţară care lansează un album de muzică fado, cu melodii cântate exclusiv în limba portugheză. În interviul pe care l-a acordat la GÂNDUL EXCLUSIV, Ioana Dichiseanu a vorbit de muzica fado, de proiecte de viitor, dar și despre dorința de a mai avea un copil. Fiica sa, Anastasia, de care este nedespărțită de când s-a născut, i-a mărturisit, în timpul interviului, că și-ar mai dori atât un frate, cât și o soră.

„Încă nu este un vis, e la nivelul de «hai să vedem dacă mai merge». Deocamdată, vreau să mă ocup de partea asta profesională și să vedem, pentru că eu, în momentul în care am rămas însărcinată și imediat după ce am născut, am zis că stau acasă, cu Anastasia. Eu nu voiam bonă, nu voiam să fie un copil crescut de bunică, de verișoară, de mătușă”, a spus Ioana Dichiseanu.

Cântăreața a mărturisit că nașterea Anastasiei, în 2016, a fost cea mai mare bucurie a ei și a soțului său, Adrian Artene, iar de atunci a vrut să ia parte la fiecare etapă din copilăria fiicei sale, chiar dacă asta a însemnat să renunțe o vreme la toate proiectele profesionale.

„Mami s-a ocupat. Am fost și o mamă exagerată, recunosc. Încă sunt așa: eu știu, eu fac pentru Anastasia. Ce să fac? Încerc să mă vindec, dar nu știu cât îmi reușește”, recunoaște Ioana.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un fost astronaut NASA ar putea fi următorul președinte al Statelor Unite