Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, declarații tranșante la București: România aparţine spaţiului Schengen

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, declarații tranșante la București: România aparţine spaţiului Schengen
Sursa: Alexandra Pandrea/ GÂNDUL
Publicat: 19/12/2022, 16:12
Actualizat: 19/12/2022, 19:56

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat luni, în Bucureşti, că România aparţine spaţiului Schengen. Klaus Iohannis  a adăugat, la rândul său, după primirea la Palatul Cotroceni a înaltului oficial european, că a rugat-o „să păstreze această abordare şi acest optimism şi în continuare, cu speranţa noastră legitimă ca în anul care vine, curând, în 2023, România să devină parte a spaţiului Schengen”.

„Nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen”, a declarat Roberta Metsola într-o conferinţă de presă alături de preşedintele Klaus Iohannis.

Înaltul oficial european a afirmat că se fac eforturi pentru ca această situaţie să fie rezolvată cât mai curând. „Trebuie să mergem mai departe, ca această chestiune să se rezolve în 2023”, a mai spus Metsola. Ea a venit în ţară pentru a susține un discurs, dar şi pentru a avea întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă şi cu preşedinţii celor două camere din Legislativ.

„Am avut foarte multe chestiuni de discutat, cum este şi natural, suntem amândoi foarte implicaţi în chestiunile europene, şi aş menţiona doar câteva din chestiunile care au făcut obiectul discuţiei noastre de astăzi. În primul rând aş menţiona Schengen, am apreciat în mod deosebit implicarea doamnei preşedintă personal dar şi a Parlamentului în speţa Schengen. Parlamentul European şi doamna preşedintă Metsola au fost din capul locului de partea noastră şi au recomandat şi prin vot politic şi discuţii politice primirea României în spaţiul Schengen”, a declarat și preşedintele Klaus Iohannis, potrivit digi24.ro.

Întrebat despre discuțiile în marja Consiliului European de săptămâna trecută, Klaus Iohannis a precizat că a avut o discuție cu premierul suedez, țara care va prelua președinția Uniunii Europene.

„Am avut o discuție destul de lungă cu Prim-ministrul Suediei, domnul Ulf Kristersson, și este clar că domnia sa cunoaște problema, este în temă cu solicitările noastre, cu problematica în general și părerea domniei sale a fost că această chestiune trebuie repusă în discuție”, a declarat Iohannis.

Acesta a precizat însă că „chestiunea Schengen nu se discută la Consiliul European, nu se tranșează acolo.”

„Deci, încă o dată: chestiunea Schengen nu se tranșează la Consiliul European, ci se tranșează la Consiliul JAI. Este un format al miniștrilor de interne din cadrul Consiliului Uniunii Europene. Imediat după ce cele două chestiuni în discuție vor fi clarificate politic, prin discuții bilaterale în diferite formate, sunt convins că va fi pusă problema în Consiliul JAI și convingerea mea este că, atunci va fi pusă pe agendă, va primi un răspuns pozitiv. Nu putem – noi, Uniunea Europeană – nu putem să ne permitem încă un eșec!”, a mai spus președintele.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar