Cât vor plăti la energie electrică mamele singure care stau cu chirie și familiile cu trei 3 copii 

Cât vor plăti la energie electrică mamele singure care stau cu chirie și familiile cu trei 3 copii 
Publicat: 20/12/2022, 20:26

Președintele Asociației Energie Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a semnalat marți, 20 decembrie, că nu toate familiile monoparentale și cele care au în întreținere 3 copii vor beneficia de preț plafonat la energie.

”Atrăgeam atenția încă din luna octombrie 2022, într-o analiză intitulată Legea protejării consumatorilor de energie, devenită legea reducerii consumului și acum legea creșterii natalității, că această nouă lege a plafonării prin prevederile ei populiste, este făcută în fapt să nu poată fi aplicată. Noua lege a plafonării prețului la energie, stabilește că doar clienţii casnici (adică în situația în care contractul de furnizare energie electrică este pe numele lor) și nu consumatorii casnici (adică orice familie indiferente pe numele cui este contractual de furnizare energie electrică) vor beneficia de preț plafonat, dacă sunt familii monoparentale sau care au în întreținere 3 copii”, a declarat Dumitru Chisăliță potrivit ziare.com.

În ce condiții pot beneficia familiile cu mai mult de 3 copii de prețul plafonat

În situația în care contractul de furnizare energie electrică este pe numele unui alt membru din familie decât cel care are declarată în întreținere copii, dacă acestea stau în chirie, dacă contractul de furnizare energie electrică, în cazul familiilor cu mai mult de 3 copii în întreținere sau este pe numele fostului soț/soție, dacă acestea stau în chirie etc., în cazul familiilor monoparentale care au în întreținere un copil, nu va beneficia de acest preț plafonat, a mai explicat președintele Asociației Energie Inteligentă.

Specialistul adaugă că se poate rezolva această problemă prin încheierea unui nou contract de furnizare energie electrică pe numele membrului familiei care are și în întreținere minim 3 copii, respectiv pe numele membrului familiei monoparentale care are în întreținere cel puțin un copil, și doar ulterior se poate depune cererea și declarația pe proprie răspundere a clientului către furnizor.

”Această soluție însă, restrânge dreptul acestor familii, să beneficieze de preț plafonat începând cu data de 1 ianuarie 2023”, a mai subliniat Chisăliță.

”Surprizele” din legea plafonării prețului la energie

Expertul este de părere că guvernul trebuie să emită în Regim de Urgență o ”OUG pentru eliminarea/schimbarea articolelor aberante care obligă românii să scoată mai mulți bani din buzunar, atât pentru consumurile de energie electrică din urmă, cât și pentru consumurile viitoare, care creează false speranțe pentru familiile monoparentale sau cu mai mulți copii, dar care nu au neapărat un contract pe numele lor, care amăgesc persoanele bolnave care nu sunt clienți, dar și pentru faptul că în prag de sărbători, în plină iarnă cu temperaturi scăzute, această lege aduce oamenii disperați la cozii uriașe la ghișeele furnizorilor”.

De asemenea, luni, 19 decembrie, expertul atrăgea atenția asupra unei situații create de plafonarea prețurilor la energie conform căreia, unii români ar trebui să plătească retroactiv pentru anul 2022 o sumă cu până la 563% mai mare. La fel, aceeași lege a plafonării, îi face pe românii care au mai multe case să plătească preț mai mic doar pentru locuința pe care o au trecută drept adresă în buletin. În cazul în care o altă locuință este închiriată, chiriașul își poate face singur contract cu furnizorul de energie electrică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...