EXCLUSIV | Fost ministru al Integrării Europene: ”Austria a găsit un țap ispășitor pentru incapacitatea de a-și rezolva problema imigranților. Respingerea aderării României la Schengen a fost însă percepută ca gest de bunăvoință al cancelarului Nehammer față de Putin”

Prin respingerea aderării României și Bulgariei la Schengen, Austria a găsit ”țapul ispășitor” pentru incapacitatea de a rezolva problema imigranților de pe teritoriul ei, dar gestul de a accepta doar Croația în spațiul de liberă trecerea a fost perceput de mulți ca unul de bunăvoință al cancelarului Karl Nehammer față de Vladimir Putin, spune Alexandru Herlea, fost ministru al Integrării Europene, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gândul. 

Alexandru Herlea susține că românii știu deja de legăturile companiei petroliere austriece OMV cu Gazprom și, în acest context, revolta lor împotriva amânării intrării în Schengen este justificată.

Atitudinea Austriei de a se opune aderării României la Schengen este cu atât mai greu de înțeles cu cât aceasta nu servește nici intereselor României, nici ale Uniunii Europene și nici ale lumii occidentale, fiind privită ca total neavenită în contextul geopolitic actual al războiului din Ucraina, mai spune Alexandru Herlea.

Fostul ministru al Integrării Europene recunoaște că, după Revoluția de decembrie 1989, României nu a putut să intre prea ușor pe ușa spre Uniunea Europeană, după integrare au urmat 15 ani de monitorizare, dar decizia privind intrarea în Schengen venea într-un moment în care exista un progres evident, recunoscut și de la Bruxelles, erau îndeplinite condițiile tehnice și faimosul Mecanism de Cooperare și Verificare invocat în toți acești ani printre motive de închidere a ușii Schengen era deja suspendat.

Tocmai în acest context, numeroase personalități și state membre ale UE au regretat hotărârea luată de Guvernul austriac și au susținut că România are dreptul să facă parte din spațiul de liberă circulație.

Alexandru Herlea a fost ministrul Integrării Europene între 12 decembrie 1996 și 22 decembrie 1999, iar din această calitate, a jucat un rol însemnat în deschiderea negocierilor de aderare a României cu Uniunea Europeană. Ulterior, a fost ambasador, șef al Misiunii României pe lângă UE, din luna mai 2000 până în martie 2001.

La șapte ani după ce obține diploma de inginer la Institutul Politehnic din Brașov, în 1972, Alexandru Herlea se refugiază în Franța și intră în învățământul superior, la „Conservatoire National des Arts & Métiers” din Paris, unde mai apoi își dă doctoratul în istoria științei și tehnicii și devine conferențiar. În 1995, devină profesor universitar titular, ulterior emerit, la Université de Technologie de Belfort-Montbéliard – UTBM și membru al directoratului universității. A fost membru al acestei universități până în 2017 și, de asemenea, președinte al ICOHTEC (societatea internațională de istoria tehnicii).

Ca director pentru relațiile internaționale în UTBM, a inițiat și a dezvoltat relații de colaborare cu universități de pe cele cinci continente, acordând o atenție deosebită relațiilor cu universități din România. Astăzi, este membru emerit al CTHS (Comité des travaux historiques et scientifiques) din Franța și președinte al asociației „La Maison Roumaine” din Paris.

Cum privește un fost ministru al Integrării Europene, care a ajutat mult în sprijinirea candidaturii României la Uniunea Europeană în anii ’90, când abia ne desprindeam de comunism, decizia politică a Guvernului de la Viena de a bloca/amâna accesul nostru în Schengen? Ați difuzat prin „La Maison Roumaine”un comunicat pe această temă.

Amânarea integrării României în spațiul european de liberă circulație Schengen, în urma votului defavorabil al Austriei, a determinat reacții justificate de nemulțumire din partea majorității românilor. Aceștia s-au întrebat, pe bună dreptate, de ce o asemenea atitudine a Vienei. Ce mi se pare important de subliniat este faptul că această decizie este total neavenită în contextul geopolitic actual al războiului din Ucraina. Ea nu servește nici intereselor României, nici celor ale Uniunii Europene și ale lumii occidentale în ansamblul său.

Interesul Europei și al europenilor este să susțină fără ezitare și uniți lupta curajoasă a Ucrainei împotriva invaziei armatei ruse. Această luptă este pentru libertate, și nu numai pentru libertatea Ucrainei, ci si a întregii Europe amenințate de imperialismul rusesc. Stalin este un model pentru Putin.

Frumoasa atitudine pe care a avut-o România – românii din țară, dar și din afara granițelor ei, precum cei din Republica Moldova – de susținere hotărâtă și necondiționată a Ucrainei de la începutul invaziei rusești este o indubitabilă afirmare a atașamentului față de Europa și valorile ei. Această atitudine constituie un argument puternic pentru integrarea României în Spațiul Schengen și ar fi trebuit să fie luat în considerare ca atare de către UE.

Dar problema aderării noastre la Spațiul Schengen a constituit mereu un subiect de divergențe. Deși îndeplineam tehnic condițiile de aderare la acest spațiu de liberă circulație, se iveau mereu obiecții din partea unor state. Cum explicați?

Istoria României de după decembrie 1989 nu a fost una care să deschidă ușor României ușa integrării în Uniunea Europeană și, evident, în Spațiul Schengen. Au existat în timp justificate semne de întrebare legate de lunga și dificila evoluție a îndeplinirii criteriilor de aderare, începând cu corupția, slaba funcționare a administrației publice și nerespectarea separării puterilor în stat, justiția rămânând supusă în bună parte politicului.

La aceasta se adaugă ceea ce Tom Gallagher, în cartea sa „Romania and the European Union” (tradusă în româna sub titlul „Deceniul pierdut al României”), numește „simularea schimbării”, pe care deținătorii reali ai puterii în România au practicat-o multă vreme cu succes. „România a asimilat legile, valorile și procedeele de luare a deciziilor ale UE numai la nivel superficial sau declarativ”, spunea Gallager. Multă vreme, această constatare a afectat profund credibilitatea țării. Ea este și una dintre principalele cauze care au dus la refuzul continuu de integrare a României în Schengen.

În ultimii 15 ani, după ce România a devenit, în ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene, ea a fost supusă cunoscutei proceduri MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare), de urmărire a felului în care sunt îndeplinite obligațiile care revin României ca membru al UE și aplicarea corectă a legislației, politicilor și programelor europene. Acest MCV, care a fost perfect justificat și care inițial trebuia să dureze trei ani, a durat de cinci ori mai mult, ca urmare a stării în care se afla România și a imaginii pe care o avea și continuă în bună parte să o aibă.

Acestea fiind spuse, trebuie subliniat că, în privința integrării în Spațiul Schengen, România a evoluat din 2007 până azi, fapt recunoscut de Bruxelles, care a confirmat în mai multe rânduri că țara noastră îndeplinește condițiile tehnice pentru această integrare, refuzată multă vreme de țări precum Olanda și, acum, de Austria.

De remarcat că, în aceste două țări, influența partidelor populiste de dreapta este importantă. Aceste partide sunt cele care îl susțin și îl omagiază pe președintele Vladimir Putin și politica lui, așa cum o fac, de altfel, majoritatea partidelor populiste europene. Atitudine lor este determinată de interese evidente.

Dar să rămânem la decizia nefavorabilă a cancelariei de la Viena. Ea a fost determinata, în primul rând, de considerente de politică internă și externă austriacă.

Austria a găsit un țap ispășitor pentru incapacitatea de a rezolva problema imigranților de pe teritoriul ei.  Faptul că, din cele trei țări care au candidat la intrarea în Schengen – România, Bulgaria și Croația -, numai aceasta din urmă a primit un răspuns favorabil, a fost perceput de mulți ca un gest de bunăvoință al actualului cancelar austriac Karl Nehammer față de Putin.

Legăturile existente între compania petrolieră austriaca OMV și Gazprom sunt notorii. Cum notoriu este și felul în care s-a comportat compania austriacă Holzindustrie Schweighofer în exploatarea ilegală a pădurilor românești. Românii știu acest lucru și revolta lor împotriva amânării intrării în Schengen este justificată.

Numeroase personalități și state membre ale UE au regretat hotărârea luată de Guvernul austriac, aceasta cu atât mai mult cu cât și faimosul MCV la care era supusă România a fost suspendat în noiembrie anul acesta.

În comunicatul pe care l-am difuzat de la asociația La Maison Roumaine din Paris, pe această temă, amintesc de reacția președintelui Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, care a afirmat : ”Cred că libertatea de circulație în zona Schengen face parte din promisiunea europeană. Face parte din cel mai valoros și mai important simbol al cooperării noastre europene: libertatea. Nu voi renunța la misiunea noastră. România își merită locul în Schengen”.

Credeți că decizia Vienei de amânare a integrării noastre în Schengen va alimenta populismul antieuropean din România?

Cu prilejul acestei nemulțumiri publice a românilor față de decizia nedreaptă a Vienei, au exista și proteste care, profitând de atmosfera momentului, au  încercat să alimenteze o propagandă antieuropeană, denigrând UE în ansamblul ei, într-o abordare specifica publicației ”Sputnik”, organ al propagandei Rusiei lui Putin.

Unele, puține la număr, au evocat trecutul istoric când Transilvania făcea parte din Imperiul Austriac. Este corect din punct de vedere istoric, dar acest aspect nu are legătură directă cu subiectul Schengen.

Răspunsul pe care România trebuie să îl dea refuzului de integrare în Spațiul Schengen este afirmarea în continuare a apartenenței ei la lumea valorilor occidentale și a hotărârii de a realiza cât mai eficient obiectivele politice,  economice, morale pe care UE afirmă că le urmărește pentru bunăstarea cetățenilor ei.