Doliu în sportul românesc! Antrenorul Florin Grapă s-a stins din viață la 68 de ani

Doliu în sportul românesc! Antrenorul Florin Grapă s-a stins din viață la 68 de ani
Sursă Foto - Facebook
Publicat: 27/12/2022, 14:58

Florin Grapă, unul dintre antrenorii marcanţi în ultimele decenii în voleiul feminin românesc, a murit, marţi dimineaţa, la vârsta de 68 de ani, după o luptă dură cu o boală nemiloasă.

Antrenorul Florin Grapă s-a stins din viață la 68 de ani.

Născut la 20 noiembrie 1954, Florin Grapă, profesor universitar doctor la Universitatea din Bacău, a fost unul dintre cei mai valoroşi antrenori din istoria voleiului românesc.

De numele său se leagă toate performanţele formaţiei feminine Ştiinţa Bacău, pe care a preluat-o în 1988, când echipa era în liga secundă şi „pe care a condus-o şi a iubit-o până la în ultimele clipe ale vieţii”.

A promovat pe prima scenă cu această formaţie în 1989 şi de atunci a transformat-o într-o forţă şi într-un reper al voleiului feminin românesc.

Un antrenor de neuitat

De asemenea, a câştigat cu această echipă mai multe titluri de campion naţional şi Cupe ale României, a condus-o în fazele superioare ale tuturor cupelor europene.

Totodată, a şi descoperit şi lansat foarte multe nume mari ale voleiului feminin autohton, foarte multe jucătoare descoperite şi formate de Florin Grapă ajungând să joace în echipa naţională a României, potrivit Agerpres.ro.

Între 1986 şi 2000 a fost antrenorul selecţionatelor de cadete şi junioare ale României.

Apoi, din 2001, a pregătit în mai multe rânduri lotul naţional de senioare, sub conducerea sa naţionala calificându-se de mai multe ori la Campionatele Europene.

Federația Română de Volei a transmis vestea pe Facebook.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Doi români au mâncat slănină cu ceapă pe o plajă din Dubai: "Dacă ne prind...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Deciziile de recalculare a pensiilor ajung abia după 1 septembrie la unii români! Cum explică...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vladimir Putin vrea să facă PACE: Rusia este pregătită
Antonia a încins, din nou, internetul. Vedeta le-a sucit mințile fanilor
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×