EXCLUSIV VIDEO | Cum vede șeful ANAF anul 2023: ”Va fi un an greu, cu ținta de venituri foarte ambițioasă. În perioade de criză, apar și speculanții crizei, care încearcă să obțină foloase necuvenite”

Publicat: 29/12/2022, 13:00
Actualizat: 29/12/2022, 14:01

Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, consideră că ținta de venituri stabilită prin Legea bugetului de stat pentru 2023 este una ambițioasă, mai ales că există o serie de factori externi care afectează economia României. Deși toate instituțiile pot funcționa de la 1 ianuarie în baza noului bugetul de stat aprobat și publicat în Monitorul Oficial, anul 2023 va fi unul dificil, spune președintele ANAF, într-un interviu la GÂNDUL EXCVLUSIV.

Ținta de venituri care a fost aprobată prin legea bugetară este o țintă foarte ambițioasă. Există premise, cel puțin la nivel teoretic, să fie atinse, dar există și riscuri pe care noi le-am identificat, care pot să ducă la perturbarea atingerii acestor ținte.

Avem un război la porțile României, avem o mare criză energetică, avem o criză economică în toată Europa și în toată lumea, care creează niște factori externi mediului de afaceri românesc și care nu pot să fie influențate de orice decizie pe care ai  luat-o la nivelul României.

Trebuie să luăm decizii – și aici mă gândesc la Parlament, la Guvern -, să se creeze niște mecanisme de sprijin a sectoarelor economice din România care o să fie cel mai greu afectate, de greutățile care vor urma anul viitor. Trebuie făcut acest lucru”, a spus Lucian Heiuș.

Avertismentul șefului ANAF pentru ”speculanții crizei”

Președintele ANAF a lansat și un avertisment pentru cei care vor să speculeze această perioadă de criză, într-un an dificil cum va fi 2023.

În același timp, tot teoria ne spune că în perioade de crize apar și mulți, să zicem, speculanți ai crizei, care încearcă să obțină foloase necuvenite, neplătindu-și impozitele și taxele. Și aici vine rolul nostru, să acționăm, să identificăm și să oprim această tendință care există natural de sute de ani – întotdeauna când este o criză, este un război, apar și acele persoane care încearcă să încalce legea.

Da, va fi un an greu, în care toți trebuie să fim foarte atenți, foarte aplecați – să înțeleagă toată lumea, și aici mă refer la toți cei care decid la un moment dat soarta României – pe problemele cu care se confruntă mediul economic românesc”, a mai spus Lucian Heiuș.

Președintele ANAF crede că dialogul este singura soluție pentru a asigura la buget veniturile previzionate.

“Trebuie să le identificăm corect (n.red. –  problemele), să existe un permanent dialog între stat și mediul privat, pentru a putea veni în întâmpinarea lor și să treacă ușor prin aceste crize succesive în care ne aflăm. Dar, pe de altă parte, trebuie să și asigure veniturile necesare ca statul să funcționeze. Trebuie să înțelegem că doar împreună putem să trecem și această trecere trebuie să fie cu cât mai puține influențe negative”, a adăugat Lucian Heiuș.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Președintele ANAF: ”Dai același salariu celui care identifică tranzacții cu criptomonede ca și celui care verifică trei facturi pentru ceva ce se vinde la colț? Recompensa cu o strângere de mână nu este suficientă”

EXCLUSIV VIDEO | Câți angajați are, de fapt, Fiscul din România. Președintele ANAF a dezvăluit câți dintre ei fac controale și colectează venituri 

EXCLUSIV VIDEO | Când se va putea circula de la Constanța la Nădlac pe autostradă. Ionel Scrioșteanu: ”Loturile 2 și 3 din Autostrada Sibiu – Pitești sunt cele mai grele și cele mai scumpe. Anul 2028 este cel mai aproape de realitate”

EXCLUSIV VIDEO | Ionel Scrioșteanu: ”Până în 2025 vom avea cel puțin 80% din Autostrada Moldovei dată în trafic”

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?