EXCLUSIV VIDEO | IRCC sau ROBOR în 2023? Deputatul Iulius Firczak: ”Refinanțarea pentru cei care au creditele cu rată variabilă se apropie de sfârșit”

Publicat: 06/01/2023, 14:41

Iulius Marian Firczak, secretarul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a spus, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, că refinanțările pentru persoanele care au creditele cu dobândă variabilă nu-și mai au rostul acum, în condițiile în care se estimează că IRCC și ROBOR vor atinge un maximum până cel târziu în luna aprilie.

”Din păcate, perioada refinanțărilor pentru cei care au creditele cu rată variabilă se apropie de sfârșit, în sensul în care IRCC și ROBOR, indicii pe care îi au în contractul de credit românii, se apropie de un maxim în luna februarie și martie, cel târziu aprilie 2023. Este puțin cam târziu pentru refinanțare. Este posibil să crească, cu un punct – două procentuale, și atunci ar mai avea sens, acum, o refinanțare cu dobândă fixă”, a explicat deputatul.

Iulius Firczak precizează că, într-un scenariu negativ, cu inflație care ar crește și după primăvara anului 2023, s-ar schimba datele în ce privește refinanțarea creditului și ar fi de preferat trecerea de la dobândă variabilă la dobânda fixă.

”Este adevărat că poate să se întâmple și scenariul negativ în care să nu se atingă vârful inflației în martie și inflația să continue să crească și după martie, aprilie încolo. Atunci, da, acum ar fi bună o refinanțare”, a spus deputatul.

”Pentru cei cu credite în ROBOR, soluția este în continuare refinanțarea”

Secretarul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a adăugat că refinanțarea ar fi o soluție mai mult pentru persoanele care au credite legate de ROBOR .

Pentru cei care au credite în ROBOR, acolo într-adevăr soluția este în continuare refinanțarea, fie pe dobândă variabilă IRCC plus marjă, fie pe dobândă fixă.

Astăzi, având în vedere că mai sunt câteva luni de creștere a indicilor, într-adevăr, pentru cei cu creditele în ROBOR, dacă până acum n-au reușit să refinanțeze, soluția trebuie să fie o refinanțare cu dobândă fixă, pentru 3-5 ani”, a explicat deputatul.

”Trebuie să iei creditul în moneda în care iei salariul”

Iulius Firczak a menționat că dacă, în jurul lunii martie 2023, inflația va atinge un maxim, ulterior soluția rămâne tot creditul cu dobândă variabilă.

”O regulă importantă din creditare spune că trebuie să iei credit în moneda în care câștigi. Degeaba sunt mai bune dobânzile acum la euro dacă tu nu câștigi în euro. Dacă iei salariul în lei, iei credit în lei. Acolo într-adevăr dobânzile sunt mai mari.

Nu sunt de speriat încă dobânzile, mai are efect încă varianta cu refinanțarea pe dobândă fixă.

Sper eu să se atingă vârful la începutul primăverii 2023, ceea ce ar însemna că soluțiile vor fi din nou creditele cu dobândă variabilă” a declarat Iulius Firczak despre posibilitatea refinanțării creditelor.

Urmăriți interviul integral:

Lia Ruscea
Jurnalist Politic

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria...