Ce îi roagă salvamontiștii pe turiștii care ajung la refugiul La Cărți din Munții Rodnei (FOTO)

Ce îi roagă salvamontiștii pe turiștii care ajung la refugiul La Cărți din Munții Rodnei (FOTO)
Foto: Facebook / Serviciul Public Judetean Salvamont Bistrita-Nasaud
Publicat: 10/01/2023, 14:00

Salvamontiștii îi roagă pe turiștii care ajung la refugiul La Cărți din Munții Rodnei să se asigure că la plecare ușa este bine închisă, după ce nămeții „au invadat” așezământul.

Refugiul este prevăzut cu două priciuri suprapuse a câte șase locuri fiecare (total 12 locuri), masa și băncuța, polițe pentru obiecte. Pe jos s-a pus pardoseală din lespezi de piatră.

Localizarea refugiului La Cărți

Se află la circa 1-2 minute de creasta principală spre sud (spre Valea Anieșul Mic). Este la aproximativ 50 m spre sud de stâlpul cu indicatorul cu Șaua Între Izvoare.

Refugiul are benzi reflectorizante roșii, pe părțile nordice, estice și vestice, pentru a putea fi găsit și pe noapte/ceață, iar momăi au fost făcute pe cărarea de la izor și de la indicatoare, scrie carpati.org.

– Coordonate GPS:
N 47° 33.376′
E 24° 40.221′

Refugiul se află la o altitudine de 1.828 m.

Sursa de apă este fântâna (izvorul) lui Rătăfoi, la aproximativ 100m spre NV.

Refugiul a fost proaspăt construit în luna august 2017 de către Asociația de turism montan „Hai Pe Munte” Iași, cu sprijinul Asociației Ghizilor din Bucovina, Salvamont Rodna, Jandarmeria Montană Rodna și a Parcului Național Munții Rodnei.

Salvamontiștii recomandă turiștilor să lase refugiul „așa cum ați dori să-l găsească”, pe cât se poate de curat și întreg, cu ușa închisă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată