USR, cea mai mare amendă dată unui partid parlamentar! Control AEP de amploare: AUR, cea mai mare sumă confiscată

USR, cea mai mare amendă dată unui partid parlamentar! Control AEP de amploare: AUR, cea mai mare sumă confiscată
Sursă FOTO: Shutterstock
Publicat: 10/01/2023, 14:43

În urma controlului Autorității Electorale Permanente din anul 2022, USR a primit cea mai mare amendă dată unui partid parlamentar, în timp ce AUR este partidul cu cea mai mare sumă confiscată. De amenzi nu au scăpat nici PSD și PNL.

Conform situației sancțiunilor aplicate partidelor în 2022, cu ocazia misiunilor de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de formațiunile politice în 2021, USR este partidul parlamentar cu cea mai mare sumă amendată, 30.000 de lei. Totodată, partidului i-a fost confiscată suma de 15.721,88 lei.

Partidul USR a încălcat art. 3 alin (8) și art. 25 alin (2) din Legea 334/2006. Mai exact, USR a încălcat articolul care prevede că partidele politice și organizațiile teritoriale ale acestora au obligația de a-și organiza contabilitate proprie, potrivit reglementărilor contabile aplicate și articolul care prevede că este interzisă folosirea veniturile provenite din subvenții de la bugetul de stat pentru alte destinații decât cele prevăzute în articolul anterior.

AUR este partidul din Parlament cu cea mai mare sumă confiscată: 60.443,37 lei. Totodată, partidul a primit și o amendă de 15.000 de lei.

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a încălcat art. 49 alin (5), art. 3 alin (8), art. 6 alin (8), art. 11 alin (1), art. 38 (1), art. 43 alin (1) din Legea 334/2006 și art.2 alin. (1) lit. a din Hotărârea de Guvern 10/2016.

Mai exact, AUR a încălcat articolul care prevede că contabilitatea partidelor politice se organizează și se conduce la nivel național și județean, conform prevederilor partidelor politice se organizează și se conduce la nivel național și județean, conform prevederilor Legii contabilității nr.82/1991; articolul care prevede că partidele politice și organizațiile teritoriale ale acestora au obligația de a-și organiza contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile aplicabile.

Totodată, AUR a încălcat mai multe articole referitoare la efectuarea de donații, cum ar fi obligația de a solicita o declarație pe propria răspundere privind respectarea unor condiții impuse sau prevederea prin care se cere că la primirea unei donații este obligatorie verificarea și înregistrarea identității donatorului.

Partidul condus de George Simion a încălcat și articolul care prevede că cheltuielile aferente campaniei electorale pot fi efectuate doar din anumite conturi, dar și articolul care prevede că AEP poate solicita documente și informații pentru a verifica legalitatea veniturilor și cheltuielilor partidelor politice.

Din HG 10/2016 AUR a încălcat articolul care constituie contravenții în cazul în care partidele politice au folosit alte surse de venit decât cele prevăzute în Legea nr. 334/2006.

Amenzi și pentru PSD și PNL

În urma controlului AEP din 2022 au fost amendate și partidele care alcătuiesc coaliția de guvernare.

PSD a fost amendat cu suma de 15.000 de lei și i-a fost confiscată suma de 12.518,32 lei, pentru încălcarea mai multor articole din Legea 334/2006.

În timp ce PNL a fost amendat cu suma de 25.000 de lei și i-a fost confiscată suma de 6.708,05 lei.

Ambele partide din coaliție au încălcat articolul care prevede aducerea la cunoștința AEP a oricărei modificări a datelor privind finanțarea activității partidului sau a campaniei electorale, în cel mult 45 de zile de la data producerii acestora și articolul care prevede obligația de a prezenta AEP toate documentele și informațiile solicitate în termen de 15 zile de la data solicitării.

Totodată, ambele partide au obținut venituri din subînchirierea spațiilor primite pentru organizarea birourilor parlamentare, fără ca valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de subînchiriere să depășească valoarea chiriei lunare prevăzute în contactul de închiriere încheiat cu autoritățile locale și au încălcat obligația de a-și organiza contabilitatea proprie.

PNL a încălcat art. 11 alin 1 care prevede verificarea și înregistrarea identității donatorului la primirea unei donații, scrie adevărul.ro.

Comunicatul integral Autoritatea Electorală Permanentă

„Comunicat de presă privind Situația sancțiunilor aplicate formațiunilor politice în anul 2022, cu ocazia misiunilor de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de formațiunile politice în 2021i

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a publicat pe site-ul www.finantarepartide.ro – Situația sancțiunilor aplicate formațiunilor politice în anul 2022 – la secțiunea ”ACASĂ”, documentul intitulat ”Situația sancțiunilor aplicate formațiunilor politice în anul 2022, cu ocazia misiunilor de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de formațiunile politice în 2021”.

Menționăm că documentul în discuție conține informații referitoare la sancțiunile aplicate formațiunilor politice existente la 31.12.2021, conform datelor înscrise în Registrul partidelor politice gestionat la nivelul Tribunalului București, informații extrase din Registrul fiscal al partidelor politice, gestionat la nivelul Autorității Electorale Permanente, potrivit dispozițiilor art. 60 alin.(1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității artidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, reamintim tuturor persoanelor interesate că, începând cu anul 2019, Autoritatea Electorală Permanentă a întreprins toate demersurile necesare în vederea desfășurării activităților de control în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare, reușind și de această dată verificarea tuturor formațiunilor politice existente în Registrul partidelor politice gestionat la nivelul Tribunalului București, realizând în proporție de 100% obiectivele cuprinse în Planul activităților de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale în anul 2022.

Astfel că, începând cu anul 2019, pe pagina de internet www.finantarepartide.ro, au fost publicate toate informațiile ce decurg din activitatea de control, respectiv Rapoartele sintetice documentelor de control și de sancționare, precum și Listele cu privire la sancțiunile aplicate.

În consecință, subliniem că, prin acțiunile inițiate în perioada 2019-2022, Autoritatea Electorală Permanentă a facilitat accesul la date prin publicarea succesivă pe site-ul instituției și pe pagina de internet www.finantarepartide.ro a tuturor informațiilor de inters public.”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar