Scafandrii din Bistrița-Năsăud au găsit – marți – cadavrul tânărului de 22 ani dispărut, sâmbătă, în lacul Colibița în timp ce se plimba cu o hidrobicicletă alături de alți doi prieteni.
„Trupul neînsuflețit al tânărului dispărut în lacul Colibița a fost recuperat de scafandri bistrițeni și adus la mal”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud.
Timp de patru zile, inclusiv pe timpul nopții, pompierii militari din cadrul ISU Bistrița-Nasaud, în ultimele zile cu sprijinul celor din cadrul ISU Cluj, Sălaj și Mureș, polițiști și jandarmi și alte autorități publice au executat misiuni de căutare.
Sâmbătă, o hidrobicicletă în care se aflau trei tineri – cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani – s-a răsturnat pe lac, însă doar doi dintre ei au reușit să iasă din apă.