Când poate reveni Simona Halep în circuitul WTA! Anunțul lui Ion Țiriac: „Avocații ei sunt lenți! O să o vedem din nou pe teren peste 2-3 ani”

Publicat: 13/01/2023, 12:00

Ion Ţiriac a comentat despre cazul de dopaj al Simonei Halep, depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open. Omul de afaceri crede că avocații sportivei sunt lenți. Procesul poate fi de durată, mai ales că până acum apărătorii româncei nu au depus încă probele.

Halep este cea mai bună jucătoare de tenis a României, având în palmares două titluri de Mare Şlem, Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019).

Ea poate primi o suspendare de patru ani din circuit, ceea ce i-ar încheia cariera, acum fiind în vârstă de 31 de ani.

Când poate reveni Simona Halep în circuitul WTA. „Avocații ei sunt lenți!”

Totuși, cazul său poate fi judecat în regim de urgență de Sports Resolution, tribunalul independent din Londra care se ocupă de dosarele de dopaj din tenis.

„Am văzut-o pe Simona, se antrenează la Stejarii. Acolo îi dau eu voie să se antreneze, pentru că nu trebuie să cer voie la nimeni. După părerea mea, avocaţii ei sunt lenţi, lenţi. Eu ştiam doi avocaţi, unul care a fost avocatul CIO în 2000 la Sydney, care a plecat atunci de la CIO pentru că proba fusese manipulată, adică de la 60 ml la peste 100 ml peste noapte. Deci el e un bun avocat şi a plecat de la CIO şi e la Lausanne, pe lângă TAS. Şi mai este un avocat pe care îl ştiu tot în Lausanne. Dar ea a luat pe altcineva şi sper ca acei avocaţi să îşi facă datoria. Pentru că ea de bine de rău e la sală în fiecare zi, dă cu racheta în minge şi mai vrea (n.r. – să joace).

Dacă într-adevăr este un medicament care a fost viciat sau un aliment viciat… Eu din ce am înţeles, Simona este de apărat din toate punctele de vedere. Problema este că ea din august nu a mai jucat. Că eu nu sunt de acord nici cu ce a jucat cu 2 ani înainte, e altceva. Însă dacă ea nu mai a jucat… şi are 25-26 de ani… lăsaţi 30 şi… arată de 25 pe teren. Însă săptămânile în care nu joacă se adună şi e periculos şi trist”, a spus Ion Ţiriac.

Fostul mare jucător de tenis a mai afirmat că: „Simona este o doamnă de 30-31 de ani care a fost de sute de ori controlată şi e controlată înainte unui turneu în care a şi pierdut în primul tur. Ea a făcut un gest… a spus ‘Nu-mi atingeţi echipa’. Cum să nu-ţi atingă nimeni echipa când tu habar nu ai ce mănânci? Ce bei când te antrenezi? Ăia au responsabilitatea. Eu îmi aduc aminte la Sydney că antrenorii schimbau farfuriile cu sportivii. Asta ca nu cumva (n.r. – să le fie contaminată mâncarea voit). Şi ne aducem aminte de Nurofen. Însă lucrurile astea se pot întâmpla. E absolut justă legea. Ori le dai drumul tuturor să facă ce vor, vorba aia, să moară drogaţi, sau respecţi legea. Eu am spus, am fost la WADA, eu am fost în comitetul ăla de cinci când s-a înfiinţat şi am avut cuvânt mare. Dacă eu îi deschid gura unui sportiv şi altul îi bagă ceva, e dopat. Are dreptul să se apere, dar e dopat. Însă după părerea mea ar trebui să fie deja pe teren (n.r. – Simona). E foarte dificil în asemenea situaţii să dai sfaturi. Eu i-am spus Simonei care sunt avocaţii, iar acum am aflat că unul murise, nu ştiam”.

„O vedem din nou pe teren peste 2-3 ani”

Simona Halep a ieșit din top 10 WTA, fiind acum pe locul 12.

„Dacă merge scriptologia şi manipulările (n.r. – în cazul de doping) cred că o să o vedem din nou pe teren peste 2-3 ani. Nu vedeţi că până în ziua de azi ea nu a putut să depună toate probele? Că să se ducă la producător, iar producătorul să spună ‘Da’, iar după aceea să vină cu producătorul la o comisie… şi tot aşa… când ajunge totul măcar la TAS? Iar când ajunge la TAS oamenii de acolo fac ce vor. Responsabil nu e nimeni dacă după ce TAS îi spune că are dreptate şi că nu e vina ei. Alea 5-6-8 luni din viaţa ei cine le plăteşte? Nimeni! Din viaţa Andreei Răducan cine a plătit lunile alea? Nimeni! Unui sportiv de nivelul ăsta trebuie să îi dai şi puţină credibilitate. Legile alea eu le-am făcut, cu Samaranch, cu WADA… eram cinci inşi care am făcut WADA şi absolut sunt nişte legi corecte. Însă legea din păcate au schimbat-o următorii care au venit, şi nu mai e suspendat definitiv din viaţa olimpică cel pe care îl prinzi (n.r. – un sportiv dovedit dopat), ci doar 2 ani. Dar dacă nu e, pentru asta există justiţie”, a mai declarat Ion Ţiriac.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...