Premieră în România! Ce pedeapsă a primit Viorel din Neamț, după ce a atins o americancă, cu palma peste posterior, pe o stradă din Suceava

Premieră în România! Ce pedeapsă a primit Viorel din Neamț, după ce a atins o americancă, cu palma peste posterior, pe o stradă din Suceava
Sursa FOTO: Pixabay
Publicat: 13/01/2023, 18:18

Viorel Lupu a fost trimis în judecată în 2021 pentru loviri sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice, după ce a comis un act de hărțuire cu tentă sexuală. Incidentul a avut loc pe o stradă din centrul municipiului Suceava, unde bărbatul a făcut glume deplasate la adresa unui grup de femei, după care a lovit-o pe una dintre ele pe partea stângă a posteriorului. El a primit 10 luni de închisoare în regim de detenție.

Este drept, soluția pronunțată de magistrații de la Judecătoria Suceava nu este definitivă, persoana care a suferit condamnarea având posibilitatea să o atace.

În după-amiaza zilei de 28 iunie 2021, mai multe femei, printre care și partea vătămată, Nina Smart, persoană cu cetățenie română și americană, au fost abordate de un necunoscut, care ulterior a fost identificat ca Viorel Lupu, din județul Neamț. Acesta a făcut o serie de comentarii cu caracter mai puțin ortodox, iar la un moment dat a făcut un gest pe care l-a considerat cel mai probabil unul normal.

”Lupu Viorel a venit în dreptul lor și după ce a făcut niște comentarii cu privire la grup, s-a auzit un sunet ca o pocnitură, o palmă, persoana vătămată Smart Nina menționând că inculpatul a lovit-o peste partea stângă a posteriorului”, se arată în hotărârea pronunțată de Judecătoria Suceava.

În același document, una din martore a declarat: ”Inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată peste zona dorsală cu un gest extrem de violent, iar apoi a intrat într-o sală de jocuri din apropiere, râzând. Toate cele patru femei care au asistat la gest s-au arătat indignate, șocate, bulversate de gestul inculpatului. Martorul T.L.L. a declarat, de altfel, că a simțit și teamă, având în vedere că erau singure pe stradă și li se putea întâmpla și lor ceva asemănător”.

Autorul a recunoscut fapta, dar nu s-a prezentat la proces și a primit 10 luni de închisoare

Pentru fapta sa de acum un an și jumătate, Viorel Lupu a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni: loviri sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice. Interesant este că în timpul audierilor din cursul urmăririi penale, bărbatul și-a recunoscut faptele, dar ulterior, în fața instanței de judecată nu s-a mai prezentat, deși a fost legal citat. Instanța a decis să-l condamne la 9 luni de închisoare pentru loviri și alte violențe, respectiv 3 luni de închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Pedeapsa finală rezultantă este de 10 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă), pe care judecătorul de caz a considerat că Viorel Lupu trebuie să o execute în regim de detenție.

Iată și motivele pentru care s-a decis acest aspect:

”Cu privire la gravitatea infracțiunii, instanța reține că inculpatul a procedat la lovirea persoanei vătămate cu propria forţă fizică, creându-se o stare de pericol cu privire la integritatea fizică a persoanei vătămate. În concret, rezultatul material produs nu este unul extrem de grav din punct de vedere fizic, însă circumstanțele săvârșirii faptei și zona vizată de agresor sunt aspectele care imprimă faptei un caracter grav. Referitor la persoana inculpatului, acesta are 46 ani, a fost anterior condamnat de două ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de viol, are studii medii, este necăsătorit și nu are ocupație. În fața instanței de judecată, acesta nu s-a prezentat la niciun termen, deși a fost legal citat. În raport de cele de mai sus, instanța apreciază ca fiind necesară aplicarea unor pedepse cu închisoarea”, potrivit monitorulsv.ro.

Nina Smart a cerut și despăgubiri morale de 10.000 de lei, respectiv daune civile de 1.000 de lei. Instanța a admis în parte aceste solicitări.

”Instanța apreciază că suma de 7.500 de lei este potrivită pentru acoperirea prejudiciilor morale cauzate prin atingerea adusă integrității fizice și psihice prin fapta inculpatului, sens în care instanța va admite în parte acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpat la suportarea acestei sume. Instanța va respinge restul pretențiilor civile, ca neîntemeiate”, a arătat judecătorul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată